Renata, cu studii în corală și filologie își descrie familia frumos zicând: ,,Cântul este pasiunea mea, în special îmi place să cânt piese religioase. Soțul meu se numește Andrei, este licențiat în științe economice, a absolvit facultatea de teologie. Suntem căsătoriți de 11 ani. Avem 5 copii. Fetițele noastre se numesc Maria (10 ani), Anastasia (8 ani), Ana (6 ani), Alexandra (3 ani), Ioana (3 luni).”
A.O. Moldova pentru viață: V-ați dorit dintotdeauna o familie mare?
Renata Niculiță: De mică mi-am dorit să am o familie cu mulți copii. Mama venea dintr-o familie numeroasă, noi suntem 3 frați. Dar pot spune că apariția fratelui meu mai mic pe lume m-a marcat cel mai mult și îngrijind de el, ajutând-o pe mama, am simțit că îmi doresc mulți copii. Eram îndrăgostită, și sunt de fapt, de chipul angelic al micuților.
A.O.: Femeile care devin pentru prima dată mame au multe temeri și factori stresori. Ce a reprezentat pentru dumneavoastră un mare stres în creșterea copiilor, dar acum vă dați seama că lucrurile sunt mult mai simple decât par?
R.N.: Într-adevăr copiii vin odată cu multe frici și chiar trăim o perioadă în care toți suntem stresați de la orice. Din păcate și la mine a venit o frică imensă și am simțit și depresia postnatală și nașterea a fost una traumatizantă, dar nu regret nici o clipă și sunt recunoscătoare Lui Dumnezeu pentru minunile pe care le avem. Eram obosită de alăptatul nocturn, colici, greu mă recuperam fizic și emoțional după prima naștere, dar iată că la 11 luni a primei fetițe am aflat că aștept o altă minune și m-a cuprins și mai tare frica, dar m-am încrezut în Domnul și am mers mai departe. Am pornit pe o cale și nu puteam să dau înapoi. A fost greu, dar Dumnezeu ne întărește și ne dă puteri. La primul copil m-am simțit izolată de lume, eram ore întregi doar eu și ea, Maria, care m-a învățat să râd printre lacrimi. Nu a dormit 5 săptămâni nopțile, eram îngrijorată de ce mi se întâmplă, mă temeam să nu îmi scape ceva și să nu pățească ceva copilul. Dar încet am învățat să am toată încrederea în Dumnezeu și în instinctul matern pe care El l-a dezvoltat în mine odată cu nașterea. Am învățat să cer și să primesc ajutor. A doua naștere a fost una împlinitoare, eram după o răceală urâtă, dar a decurs totul foarte natural și firesc, eram mai sigură pe mine, desigur cu ajutorul Domnului. Am simțit mari binecuvântări la fiecare naștere a copiilor noștri, deși au fost toate diferite. La a treia travaliul a durat 2 zile. A patra minune a venit pe lume destul de repede. A cincea am născut-o prin cezariană, datorită instinctului am acceptat cezariana și totul a decurs foarte bine. Avea cordonul prea scurt și riscam complicații dacă mai așteptam. Am învățat din toate că indiferent de mersul lucrurilor trebuie să avem răbdare și încredere în Dumnezeu că totul va fi bine, desigur făcând tot ce ține de mine pentru aceasta.
Ce este stresul? Ceea ce îți iese de sub control, ceva ce se întâmplă nu după voia noastră. Încerc și încă sunt la început de drum, dar învăț să nu îmi fac planuri, idei fixe, să fiu mai degajată și mai flexibilă, orice s-ar întâmpla.
A.O.: Cum vi se pare că reacționează societatea față de mamele cu mai mulți copii?
R.N.: Societatea reacționează diferit. Cineva se uimește, unii ne admiră curajul, alții critică. Chiar și de rude apropiate nu suntem înțeleși, dar nu putem fi pe placul tuturor. Important să ne simțim noi bine în pielea noastră.
A.O.: Ce ați face diferit în creșterea copiilor, dacă vi s-ar da o a doua șansă?
R.N.: Când ai mulți copii, ai și multe șanse. Ce nu reușesc la un copil să îi ofer din fașă, ofer celuilalt. Înveți să fii părinte, nu te naști părinte. Aș dori să fi avut mai multă răbdare cu ele. Fetele mai mari fiind primele și aproape cu vârsta simt că ar fi avut nevoie de liniștea mea interioară, care lipsea la acel moment și respectiv le văd diferite. Recuperăm, după puteri, posibilitate. Mă bucur că avem o relație deschisă și ele îmi spun singure ce le lipsește. Mulțumesc Domnului și respectiv soțului meu că în acești ani mi-a permis să stau acasă și să mă dedic copiilor. Nu consider acești ani pierduți nici într-un caz, copiii sunt precum florile, fără grijă, dragoste, căldură se pierd în vâltoarea vieții.
A.O.: Care este cartea dumneavoastră preferată pentru copiii?
R.N.: Cartea mea preferată pentru copii este Guguță de Spiridon Vangheli.
A.O.: Care este rețeta dumneavoastră preferată ca o mamă care trebuie să hrănească o familie mare?
R.N.: Rețeta mea preferată este cea preferată de copilași, mă bucur când se mănâncă tot din farfurie și le văd zâmbetul pe buze. La moment pe primul loc sunt oladiile, sau clătite pufoase se mai numesc. În rest prefer să prepar ceva cărniță la cuptor cu legume, ciorbe, salate, budincă cu brânză, checuri, limonada de casă și multe altele.
A.O.: Care este cel mai bun lucru pe care o mama îi poate învață pe copiii săi?
R.N: Cel mai important lucru pe care îl poate învăța o mamă pe copilul ei, este credința în Dumnezeu, să îl ajute să-L descopere pe Dumnezeu.
A.O.: Care este sfatul dumneavoastră pentru femeile care au copii mici?
R.N.: Sfatul meu pentru femeile cu copii mici ar fi să nu se teamă. Hristos des le spunea Apostolilor: nu vă temeți! Acest îndemn îl am pentru toate mamele.
Copiii nu rămân mici, timpul se scurge repede și e important să le oferim dragostea noastră, să nu ne gândim mereu numai la partea materială, copiii, mai ales, în frageda copilărie au nevoie de prezența noastră, nu de cadouri. Să îi aducem la biserică și să îi încredințăm Domnului. Să îi iubim și să îi educăm pentru că altfel pierdem legătura sacră dintre noi și copiii, dintre noi – Familia și Dumnezeu.
A.O.: Vă mulțumim pentru interviu!
R.N.: Vă mulțumesc și eu!
A consemnat: Andreea Rusanovschi
Sursa: moldovapentruviata.md
