Actualitate

Faptă creștinească și recunoștință

5436

Credincioșii vârstnici din ținutul Vrancei ne istorisesc un fapt cu totul minunat:

În pădurile secular, care îmbracă munții, era prin anii 1938-1940 un canton silvic, nu departe de schiturile Lepșa și Valea Neagră. Într-o noapte de vară, iată se adună câțiva pădurari la canton, pentru odihnă. Stau la masă, se închină, potrivesc candela sub icoane, apoi adorm obosiți. La revărsatul zorilor, pădurarii se deșteaptă, se îmbracă, se închină, potrivesc din nou candela și pregătesc ceva de mâncare, pentru a pleca iarăși la lucru.

Cum stăteau ei în jurul mesei, iată că aud foșnet de frunză afară, lătrat de câine și o lovitură puternică în ușă. Ușa cedează repede, se deschide forțat și în pragul cantonului apare un urs mare, șchiop. Pădurarii au rămas uimiți. Ce să facă? Nu puteau nici fugi, nu îndrăzneau nici să-l atace. Singur Dumnezeu îi putea scăpa din gura morții și ghearele fiarei. Dar ursul arăta destul de liniștit. Prin oarecare pronie dumnezeaiscă, el recunoștea în om stăpânul lui de altădată.

Deci, făcând un pas înainte, ursul întinde bland laba însângerată spre primul pădurar, apoi spre al doilea, apoi spre al treilea. Nici unul nu îndrăznea să-și întindă mâinile și să-i scoată ghimpii groși, înfipți adânc între gheare. Atunci unul dintre pădurari, înțelegînd durerea ursului, și-a zis în gând: “Doamne ajută”, și cu multă emoție, a început a scoate spinii din laba fiarei.

După câteva momente de grea tăcere și spaimă, ursul a fost înțeles și ajutat. Apoi s-a retras din ușa cantonului, mârâind recunoscător și a dispărut în desișul codrilor. Atunci și pădurarii au oftat ușurați și și-au făcut cruce că au scăpat nevătămați. Dar nu trece mai mult de un ceas și iar se aude foșnet în marginea pădurii. Pădurarii erau gata de plecare la lucru.

-Ursul, ursul! Iar vine ursul! Au exclamat toți, plini de emoție.

Fiara se apropie repede, lovește cu laba în ușa, apoi sloboade din subțioară un știubei (stup rotund, nesistematic) cu miere, îl întinde cu labele din față peste prag, mormăie ușor și din nou dispare în pădure. Un act de recunoștință vrednic de știut!

Istorioare duhovnicești, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ediția a VII-a, Editura Mănăstirea Sihăstria Pag. 118-119


Articole Asemănătoare
10626

Căsătorie prin…rugăciune

O tânără, care se îndrăgostise de un tânăr și nu știa dacă el o vrea, a venit la Cuviosul Porfirie și i-a spus: – Părinte, vreau să mă căsătoresc cu cutare. Atunci Cuviosul i-a răspuns: – Vei face rugăciune și voi face și eu la cutare oră. Ne vom ruga amândoi pentru el și dacă […]

Articole postate de același autor
10298

Doamne! Tu toate le ştii. Fă cu mine precum voieşti!

Mulţumiţi Domnului pentru mila Lui şi nu o refuzaţi din mândrie. Nu vă apucaţi să-i învăţaţi pe alţii, căci aceasta este uneltirea vrăjmaşului, care v-a ţinut sub tutelă până de curând şi v-a împins acum dintr-o rătăcire într-alta. Acum el a inventat pentru dumneavoastră altă momeală, ca să vă abată de la calea mântuirii. Amintiţi-vă […]