Faptă creștinească și recunoștință

3229

Credincioșii vârstnici din ținutul Vrancei ne istorisesc un fapt cu totul minunat:

În pădurile secular, care îmbracă munții, era prin anii 1938-1940 un canton silvic, nu departe de schiturile Lepșa și Valea Neagră. Într-o noapte de vară, iată se adună câțiva pădurari la canton, pentru odihnă. Stau la masă, se închină, potrivesc candela sub icoane, apoi adorm obosiți. La revărsatul zorilor, pădurarii se deșteaptă, se îmbracă, se închină, potrivesc din nou candela și pregătesc ceva de mâncare, pentru a pleca iarăși la lucru.

Cum stăteau ei în jurul mesei, iată că aud foșnet de frunză afară, lătrat de câine și o lovitură puternică în ușă. Ușa cedează repede, se deschide forțat și în pragul cantonului apare un urs mare, șchiop. Pădurarii au rămas uimiți. Ce să facă? Nu puteau nici fugi, nu îndrăzneau nici să-l atace. Singur Dumnezeu îi putea scăpa din gura morții și ghearele fiarei. Dar ursul arăta destul de liniștit. Prin oarecare pronie dumnezeaiscă, el recunoștea în om stăpânul lui de altădată.

Deci, făcând un pas înainte, ursul întinde bland laba însângerată spre primul pădurar, apoi spre al doilea, apoi spre al treilea. Nici unul nu îndrăznea să-și întindă mâinile și să-i scoată ghimpii groși, înfipți adânc între gheare. Atunci unul dintre pădurari, înțelegînd durerea ursului, și-a zis în gând: “Doamne ajută”, și cu multă emoție, a început a scoate spinii din laba fiarei.

După câteva momente de grea tăcere și spaimă, ursul a fost înțeles și ajutat. Apoi s-a retras din ușa cantonului, mârâind recunoscător și a dispărut în desișul codrilor. Atunci și pădurarii au oftat ușurați și și-au făcut cruce că au scăpat nevătămați. Dar nu trece mai mult de un ceas și iar se aude foșnet în marginea pădurii. Pădurarii erau gata de plecare la lucru.

-Ursul, ursul! Iar vine ursul! Au exclamat toți, plini de emoție.

Fiara se apropie repede, lovește cu laba în ușa, apoi sloboade din subțioară un știubei (stup rotund, nesistematic) cu miere, îl întinde cu labele din față peste prag, mormăie ușor și din nou dispare în pădure. Un act de recunoștință vrednic de știut!

Istorioare duhovnicești, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ediția a VII-a, Editura Mănăstirea Sihăstria Pag. 118-119


Articole Asemănătoare
3161

Nu-ţi fac nici un rău, nici tu să nu-mi faci mie!

Ieroschimonahul Orest Baldovin, de la Chilia „Sfântul Ipatie” – Vatopedu, din Muntele Athos (†1878) Acest părinte vrednic de pomenire, împreună cu fratele său, Anastasie, au fost cei mai apropiaţi ucenici ai Sfântului Ierarh Calinic. Era de loc din împrejurimile oraşului Bucureşti. În anul 1830 intră în obştea Mănăstirii Cernica, unde primeşte îngerescul chip al călugăriei, […]

Articole postate de același autor
1249

Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării Prea Cucernicului Protoiereu Simeon Pîslăraș

În ziua de luni, 30 aprilie 2018, clerici și creștini s-au adunat la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Tîrnova, Dondușeni, pentru a-și lua rămas bun și a-l petrece în ultimul drum pe cel care în viața sa a fost un bun părinte duhovnicesc, blînd și înțelept păstor pe calea mîntuirii – Prea Cucernicul Protoiereu […]


Foto