Sfaturi duhovnicești
15

Cu ajutorul harului lui Dumnezeu putem trece peste orice suferință

Cei cu inimile pline de mângâierea harului nestricăcios pot să rabde toate lipsurile și năpastele, prefăcându-le într-un praznic al bucuriei duhovnicești; însă foamea unei inimi împietrite, de la care s-a depărtat mângâierea dumnezeiască, este o suferință fără alinare. Nu este chin mai mare decât acela al unei inimi nesimțitoare și învârtoșate, care nu mai știe […]

Sfaturi duhovnicești
582

Test pentru a afla dacă te mântuiești

Știu că titlul sună într-un stil protestant și copilăresc, dar veți vedea că ideea vine chiar de la un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe, nu de la mine. Aș vrea să discutăm împreună o problemă pe care poate fiecare din noi ne-am pus-o: Mă mântuiesc oare? Mă va primi Dumnezeu în Împărăția Cerurilor? Eu personal […]

Sfaturi duhovnicești
308

Cum ne vom așterne așa ne vom odihni!

Am întâlnit mulți părinți sfinți și oameni duhovnicești cu multe daruri, dar toți își țineau lucrările lor ascunse, tăinuite, ca să nu le piardă. Spuneau: „Lasă, că știe Dumnezeu”. E lucru simplu. Cum ne vom așterne așa ne vom odihni. Odată ce suntem fiii Bisericii Ortodoxe și suntem români creștin-ortodocși, mult-puțin știm ce trebuie să […]

Sfaturi duhovnicești
206

Să pătimim duhovnicește, ca să înviem sufletește

Iubiți credincioși, S-a început Sfânta și Marea Săptămână a Patimilor. Nici o săptămână de pe parcursul anului nu este numită Sfântă și Mare. Aceste denumiri au fost date încă din vechime și nu întâmplător. Săptămâna aceasta se numește Mare, pentru măreția lucrurilor ce s-au săvârșit în ea, iar Sfântă – pentru sfințenia slujbelor deosebite ce […]

Sfaturi duhovnicești
335

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!”

Bătrânii sunt părinţii noştri trupeşti, care ne-au născut şi ne-au crescut, cu credinţă, cu milă şi cu mare jertfă. De aceea, rudele lor, mai ales fiii, fraţii şi nepoţii, sunt obligaţi creştineşte şi omeneşte să le dea cinstea, ascultarea şi respectul cuvenit. Apoi să-i îngrijească, să le asigure cele necesare vieţii, să-i ducă la preoţi […]

Sfaturi duhovnicești
534

Răbdare și iar răbdare, ca să ne vedem în Rai!

Zicea părintele Vichentie şi acestea:  ‒ Vă încredinţez că acela ce urăşte, chiar motivat, pe aproapele său, se face atât de vinovat, încât merită a fi tras la cea mai înaltă instanţă de judecată. Iar cel ce defaimă şi ponegreşte pe aproapele se aseamănă cu ucigaşii de oameni, care se condamnă la cea mai grea pedeapsă. Zicea iarăşi:  […]

Sfaturi duhovnicești
271

Desăvârșirea și iubirea de vrăjmași sunt porunci

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârșirii și iubirii de vrăjmași, fiindcă nu facem altceva decât să ne scuzăm mereu că nu putem. Cu alte cuvinte, repetăm același păcat pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa. Înfruntăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil. Desăvârșirea și […]

Sfaturi duhovnicești
280

Descoperă toate prin frumos!

Dragi prieteni, vă recomand o rețetă pentru viață: Bucuria trebuie văzută ca o inspirație și motiv de rugăciune și recunoștință, Boala ca timp de meditație, Necazul ca o lecție, Munca ca o scară, Dușmanii că indicatoare rutiere, Trupul ca un vas, Pe oameni ca purtători de Dumnezeu, Pe Sfinți ca pe prieteni, Pe prietenii adevărați […]

Sfaturi duhovnicești
649

Liniștește-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe

“Taci! Nu vorbi mai mult decât este nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui. Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poți, fugi de agitația, zgomotul și zarva lumii! Liniştește-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îți pierde pacea sau timpul cu nimicuri. […]

Sfaturi duhovnicești
447

Fuga de necaz e coborârea de pe Cruce, adică de lângă Hristos

Dragilor, să nu vă temeți a înfrunta cu răbdare greutatea pe care o aveți. Oamenii se tem de Crucea lui Hristos. Mai ales, sau în deosebi, se înfricoșează de dificultate, de suferință. Asta pentru că sunt prea legați de viață pământească și de cele materiale. Și cu toată fuga de suferință, oamenii necredincioși oricum mereu […]