Bisericile vii îi fac pe creștinii întunecați, îngeri luminați

1791

Oamenii, oricât de întunecați ar fi ei, când intră în Sf. Biserică de ascultă cuvântul lui Dumnezeu și cu hotărâre statornică îl păzesc, se luminează și devin fericiți nu vremelnic și veșnic.

Bisericile sunt casa lui Dumnezeu. Totul în ele spun slava lui Dumnezeu (Ps.17,5). Pentru a se folosi pe sineși și pe alții, toți creștinii- păstori și păstoriți- trebuie a se ruga și păstra liniștea în ele, cu toată evlavia. Numai astfel Biserica va putea transforma pe păcătoșii întunecați, în creștini luminați.

Avva Pavel cel (numit) Simplu (+341 d.Hs.) ucenicul Sf.Antonie cel Mare, s-a dus odată la o mănăstire pentru cercetare, sfătuire și folosul călugărilor. După obișnuita vorbire cu ei, călugării au intrat în Sf. Biserică, la Sf. Slujbă. fericitul Pavel a rămas afară, la ușa Sf. Biserici, luând seamă la fiecare din cei ce veneau și intrau în Sf Biserică. Cu darul lui Dumnezeu cu care era înzestrat el, vedea fața fiecărui suflet cum intra în Sf. Biserică, cum ieșea și cât se folosea, așa cum ne vedem noi fața, unii altora. Privind el pe adevărații călugări și mireni care veneau și intrau cu fața veselă, îngerul fiecăruia bucurându-se de el, iată că vede un creștin negru și întunecat peste tot corpul. Dracii îl trăgeau de amândouă părțile de un căpăstru pus în nasul lui. Iar Sfântul său înger Păzitor de la Botez, mergea departe după dânsul, posomorât și trist.

Cuv. Pavel văzându-l așa, a început a plânge, bătându-și pieptul îndurerat, după acel suflet pe care-l văzuse așa de nefericit. Cei ce-l vedeau plângând așa nemângâiat îl întrebau de ce plânge cu atâta amar. El ferindu-se să le răspundă, se da de o parte tânguindu-se pentru acel cel văzuse așa.

Sfârșindu-se slujba, închinătorii au început a ieși unii după alții din Sf. Biserică. Sf. Pavel privea cu multă atenție pe fiecare, știind cum a intrat, să vadă cum iese: folosit ori păgubit.

Iată că vede pe bătrânul acela întunecat la trup, că iese din Sf. Biserică luminat la față, alb la trup și îngerul păzitor mergea aproape de el, bucurându-se foarte, iar dracii foarte departe mergeau după dânsul. Atunci Sf. Pavel, sărind de bucurie, binecuvânta pe Dumnezeu și, suindu-se pe o piatră înaltă, a strigat: ”Veniți să vedeți lucrurile Domnului cât sunt de înfricoșate și de toată spăimântarea vrednice! Veniți și vedeți pe cel ce voiește ca toți oamenii să se mântuiască la cunoștința adevărului să vină! Veniți să ne închinăm și să cădem la El și să zicem: Tu singur poți să ridici păcatele” (Ps. 65.2, Tim.2,4; Ps.14,6). Auzind acestea oamenii, au alergat toți cu mare sârguință aproape de dânsul, vrând să audă mai bine ce voia să le spună. Adunându-se toți, Sfântul le-a povestit ceea ce văzuse la intrarea închinătorilor în Sf. Biserică și la ieșirea lor.

În același timp a rugat pe omul acela, să spună tuturor cauza pentru care Dumnezeu i-a dăruit o așa grabnică schimbare minunată. Omul, văzându-se vădit, a povestit înaintea tuturor, cu toată îndrăzneala: ”Eu sunt un om păcătos. Multă vreme am viețuit în desfrânare până acum. Astăzi, intrând în sf.Biserică a lui Dumnezeu, am auzit citindu-se din proorocirea lui Isaia în care Dumnezeu ne grăia printr-însul: ”Spălați-vă, curățați-vă, scoateți vicleșugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei. Învățați-vă a face bine. Și de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi. Și de veți vrea și mă veți asculta, bunătățile pământului veți mânca” (Is. 1; 16-20). Auzind eu desfrânatul, cuvântul Proorocului, m-am umilit în sufletul meu, zicând:”Dumnezeule, Care ai venit în lume să mântuiești pe păcătoși și ai făgăduit aceasta prin proorocul Tău, rogu-te, împlinește aaceasta și în mine, nevrednicul și păcătosul că nu voi mai săvârși păcatul  acesta și își voi sluji în curată știință. Primește-mă  pe mine care mă pocăiesc și cad înaintea Ta și mă depărtez de tot păcatul! Cu aceste făgăduințe și hotărâri am ieșit din Sf. Biserică după săvârșirea Sf. Slujbe, așa cum am fost văzut”.

Toată adunarea credincioșilor auzind aceasta, au strigat cu glas înalt către Dumnezeu zicând: ”Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut.”

Protos. Nicodim Măndiță, Ce să facem și ce nu trebuie să facem în Sf. Biserică, Editura Agapis, București 2001, p.40-42

 

 


Articole postate de același autor
4207

Când stai în genunchi și mâinile ți se strâng în rugăciune, atingi cerul

Șiți ce înseamnă „a ţine mâinile în sus”? Înseamnă a-ţi face prin rugăciune o legătură cu Cerul, cu Dumnezeu şi, prin această legătură, să primeşti dar şi putere de sus; înseamnă să stai ca un pământ însetoşat sub ploaia darului şi harului de sus. Când astfel ţii mâinile în sus, să ştii că steagul biruinţei tale flutură […]