Sfaturi duhovnicești
3381

Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu ne-a miluit pe toţi

Dacă pedeapsa ar ajunge din urmă îndreptarea, lumea s-ar fi pierdut şi s-ar fi distrus pe deplin. Dacă Dumnezeu ar fi fost grabnic spre pedepsire, Biserica nu l-ar fi dobândit pe Pavel. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu l-a făcut pe prigonitor apostol şi propovăduitor. Bunătatea lui Dumnezeu l-a schimbat pe lup în păstor; îndelunga răbdare a lui Dumnezeu l-a […]

Vieţile Sfinţilor
7333

Spiridon, sfântul care își părăsește racla

Sfântul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12/25 decembrie. Spiridon este sfântul care pleacă periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credință și cu dragoste. Astfel, precum se cunoaște îndeobște, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în catedrala cea mare din insula Corfu, […]

Predici
5611

Cuvânt la Sfântul Ierarh Nicolae

“…Sfântul Nicolae a fost făcător de minuni, adică a avut de la Dumnezeu darul de a face minuni. Care sunt minunile Sfântului Nicolae, puteţi să le vedeţi în sinaxarul său, care este foarte emoţionant.  Eu, din mulţimea minunilor Sfântului, vreau să vă amintesc aici doar una, care mi-a pricinuit o deosebită impresie şi emoţie; voi […]

Sfaturi duhovnicești
5088

Maica Domnului și darurile sale

Cuviosul Atanasie de la Aton, zidind o frumoasă biserică în cinstea Precuratei Născătoare de Dumnezeu, binevoind și bucurându-se de acest dar, Preacurata s-a făgăduit că ea personal va chivernisi acest Sfânt Locaș cu cele necesare, numai să-și împlinească monahii datoria și pravila lor. Preasfânta adeseori cerceta acest Sfânt Locaș și purta grijă de starea sufletească a monahilor […]

Familia
6729

“Alo, Iisus!”

Preotul catolic din Madrid, Javier Cremades, a postat pe reţeaua de socializare FACEBOOK o întâmplare care s-a întâmplat recent în preajma Crăciunului în familia unui prieten de-al său. “Într-o seară ca oricare alta, mama şi tatăl decid să ia cina împreună în oraş, lăsând-o pe fiica lor cea mare să aibă grijă de cei trei […]

Sfaturi duhovnicești
3197

Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, în timp ce smeriţilor le dă har

Nu trebuie să ne înşelăm, Dumnezeu nu săvârşeşte minuni prin săraci, nici prin bogaţi, ci prin drepţi. El stă de partea celor care, pocăiţi fiind, se smeresc înaintea Lui: „Când a văzut Domnul că ei s-au smerit, atunci a fost cuvântul Domnului din nou către Şemaia şi a zis: S-au smerit; nu-i voi mai stârpi […]

Predici
5181

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii – Înmulţirea pâinilor

“Nu trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce“ (Matei, 14, 16).   Iubiți credincioși, În Sfânta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pâini și doi pești. Căci mergând prin Galileea, vestea tuturor cuvântul mântuirii, fiind înconjurat de o mare mulțime de […]

Predici
7704

Predică la Duminica a IV-a după Rusalii – Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Minune mare ne istoriseşte Evanghelia de astăzi: vindecarea unui slăbănog. Şi altădată Mântuitorul a mai vindecat un slăbănog, după cum ne istoriseşte Evanghelia, dar va fi vindecat multe persoane cu slăbănogeală. Ce este slăbănogeala? Muşchii nu îşi mai fac datoria. Atunci omul nu poate să-şi mişte degetele, gâtul, capul, picioarele, nu poate să vorbească, nu […]

Sfaturi duhovnicești
6860

Credința nu e magie și nici înlocuitor al strădaniei personale

Există o ciudată ispită ‒ de dreapta, conform Părintelui Cleopa ‒, aş numi-o ispita credinţei considerată ca panaceu totalitar al grijilor şi înlocuitor general al virtuţilor omeneşti, care-i o împătrită ipostază a trufiei combinată cu naivitatea: a) Convingerea că prin credinţă scăpăm de boli, că nu se poate să mai fim bolnavi; sau, dacă ne […]

Sfaturi duhovnicești
4916

Cinstirea icoanelor nu este închinare la idoli

Oare cinstirea icoanelor are ceva în comun cu închinarea la idoli, o aminteşte cu ceva măcar pe departe? Bineînţeles că nu. Noi nu ne facem dumnezei din sfintele icoane, ci dând cinstire sfântului chip, icoanei, dăm cinstire Dumnezeului Celui Adevărat, sau Preacuratei Lui Maici, sau sfântului zugrăvit în ea. Privind sfântul chip cu ochii trupeşti, […]