Pictorul de icoane și viața dedicată unui scop sfânt

235

Ați simțit vreodată că, ­intrând într-o biserică, ieșiți din lumea aceasta? Că totul este învăluit ­într-o taină de necuprins? Și, totuși, ce face ca ­bisericile ortodoxe să fie atât de fascinante, încât pot mișca întreaga ființă umană? Cred cu tărie că pictura din bisericile noastre are și această menire deosebită, aceea de a fi o punte către cer prin care vedem puțin ­din frumusețea Raiului.

Nicolae Brediev evi­denția, în cartea Sensul creației, puterea artei creș­tine: „Arta creștină nu ne lasă în această lume, în frumu­sețea realizată și finită. Ci ne poartă într-o altă lume, către o frumu­sețe a unui tărâm dincolo de limite”. Când mă gândesc la impor­tanța picturii într-o biserică, nu poate să nu mi se ivească în minte povestea creștinării Rusiei kievene, când marele cneaz Vladimir, căutând o religie pentru poporul său, a fost impresionat de măreția ­Catedralei „Sfânta Sofia” din ­Constantinopol, iar solii săi trimiși în Bizanț i-au povestit cu uluire despre frumu­sețea cultului ortodox și a bisericilor creștinilor. Acest aspect a contribuit la alegerea credinței ortodoxe pentru poporul rus. Arta creștină dă ­căldură bisericilor, picturile sunt ca o mângâiere și o alinare venită de la sfântul spre a cărui icoană privim.

Arta Sfântului Pafnutie

De-a lungul secolelor, pictura bisericească a evoluat constant, de la picturile rupestre din catacombele primilor creștini la stilul bizantin, apoi renascentist, ­fiecare zonă influențând, prin cultura și tradiția locului, stilul de pictură. Pentru noi, de departe cel mai reprezentativ pictor ­bisericesc este Pârvu Mutu ­(Sfântul Cuvios Pafnutie). De la arta sfântului la pictura din ziua de astăzi, multe s-au schimbat în abordarea picturii, lucru oarecum firesc: „Este greu să duci mai departe munca unui sfânt”, spune pictorul Daniel Valeriu Neculai. Alături de artistul rus Andrei ­Rubliov sau Sfântul Andrei Iconograful, Sfântul Pafnutie este un reper de netăgăduit, fiind considerat model și protector al pictorilor bise­ricești. S-a născut la sfârșitul secolului al XVII-lea, ­într-o familie cu șase copii. Tatăl era preot din Câmpulung Muscel. Faptul că nu putea vorbi clar i-a atras pseudonimul Mutu. Începând cu vârsta de 6 ani, el petrece mult timp de ucenicie, întâi la Mănăstirea Negru Vodă, apoi în Bucovina. Arta sa este caracteristică stilului brâncovenesc, stil pe care l-a îmbrăcat în culori calde și reprezentări sensibile. Mănăstirile Sinaia, Lespezi, bisericile Filipeștii de Pădure și din Măgureni sunt doar câteva locuri unde poate fi admirată munca sa. După moartea soției, acesta s-a retras la Mănăstirea Robaia, ­unde s-a călugărit cu numele de Pafnutie, fiind canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe ­Române în anul 2017, iar ziua de prăznuire este 7 august.

Se spune că pseudonimul ­Mutu vine și de la asceza profundă pe care sfântul o practica atunci când picta. La fel fac pictorii și astăzi? „Nu la fel, dar și astăzi pictorii intensifică rugăciunea în timp ce lucrează și păstrează o anumită conduită. În zilele noastre, majoritatea pictorilor sunt mireni, dar călugării au o asceză mai aspră când pictează”, afirmă Daniel Valeriu Neculai. Desigur, „prin prisma a ceea ce pictăm, ne apropiem și mai mult de Dumnezeu, iar trăirea unui pictor bisericesc nu este aceeași cu a unui pictor obișnuit, să spunem. Este o altă emoție aici, care vine atât din inimă, cât și de sus”, continuă el.

Aceleași canoane, alte tehnici 

Stilurile de pictură, motivele decorative, culorile predominante diferă de la o zonă a țării la alta. „Moldova noastră dragă ne gră­iește prin picturi expresive de pe vremea lui Ștefan. În Muntenia, motivele vegetale se împletesc în jurul icoanelor și scenelor biblice, mai ales din perioada brâncovenească, iar în Ardeal se remarcă în multe locașuri stiluri moderne, precum cel baroc și neoclasic. ­Astfel, zona geografică, tradițiile și istoria locului influen­țează pictura. De-a lungul veacurilor s-au conturat mai multe tehnici, însă cea care a trecut cel mai bine ­proba timpului este fresco. Se remarcă și tehnica în ulei a lui ­Gheorghe Tattarescu, care a creat un stil al său influențat de cel italian și parțial de iconografia tradi­țională bizantină. Acest stil poate fi admirat în biserici precum Colțea, «Sfântul Spiridon-Nou», Catedrala Mitropolitană din Iași și altele”, explică Daniel Valeriu Neculai.

Un alt aspect important este timpul. „Există o mare diferență între pictura de acum 600 de ani, 300 de ani și cea de acum”, subliniază Daniel Valeriu Neculai, care adaugă că, „în general, pictorul era și teolog sau avea un teolog pe lângă el”. Procesul de pictare nu era deloc unul ușor: „Pictura de biserici este un alt mod de viață. Pur și simplu, un alt stil de viață. Ești plecat mai tot timpul în diferite zone ale țării și este foarte dificil să păstrezi legătura cu cei pe care îi lași acasă. Și atunci se creează un nou mod de viață. Te adaptezi zonei unde ajungi, întâlnești oameni noi, cu tradiții diferite, culturi și comportamente diferite, de la un loc la altul”, spune Daniel Valeriu Neculai. În acest fel, pictorul își dedică viața întreagă unui scop sfânt. Renunță la confort, la o alegere mai accesibilă, pentru o chemare înaltă: „Nu îți alegi tu să fii pictor bisericesc, ci pur și simplu simți o chemare spre acest lucru. E o trăire”.

Cum se picta o biserică pe vremea lui Pârvu Mutu și cum se procedează astăzi? Ce diferențe sunt și ce impedimente? „Bisericile, icoanele se pictează întotdeauna după niște canoane. Însă, înainte era un procedeu mai îndelungat, care necesita multă trudă, deoarece și condițiile erau mai aprige. Putea dura câțiva ani pictarea unei suprafețe care astăzi este gata în câteva luni. Ustensilele erau mai rudimentare, iar o parte foarte dificilă era umezirea pereților pentru tehnica fresco. Un pictor avea o echipă numeroasă, fiecare ajutând ­într-un anume fel: unul făcea schela, altul pregătea materialul, fiecare cu o atribuție. Astăzi ­lucrurile acestea sunt ușor de achiziționat într-un timp scurt. În plus, condițiile de lucru sunt moderne. Atunci o problemă majoră era lipsa luminii. Neexistând electricitate, pictorul trebuia să se folosească de lumina zilei în special. Tehnica fresco lasă doar câteva ore la dispoziție pentru pictare, după umezirea pereților. Un alt aspect important care ­îngreuna munca pictorului era aerisirea, proces nu tocmai ușor de realizat în unele situații. Dacă nu este suficient oxigen, poți să dai greș cu tehnica”, precizează Daniel Valeriu Neculai.

O biserică etalon pentru pictorii din toate timpurile este ­Biserica Domnească de la Curtea de Argeș. Aici se păstrează o ­imagine cu Maica Domnului ­însărcinată, reprezentare unică. Scenele existente au o unicitate aparte, ce continuă să inspire și să atragă atenția. Unul dintre pictorii contemporani care redau prin culori frumuseți cerești este Grigore Popescu Muscel, însă se remarcă și mulți pictori tineri ­care vor duce mai departe arta ­picturii bisericești.

Cu siguranță, taina din spatele picturii bisericești oferă trăirea și fascinația resimțite când venim în Casa Domnului. Astfel, pictura este o legătură cu lumea îngerilor, iar mâinile dibace ale pictorilor creează această trecere și ne aduc mai aproape de Cer.

Autor: Andreea Nică

Sursa: ziarullumina.ro

 


Articole postate de același autor
188

Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, oficiată la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potolește întristarea mea”, din cartierul Dănuțeni, mun. Ungheni

Marţi, 7 iulie 2020, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, de la Curtea Domnească, din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni. În dimineaţa zilei, Preasfinţitul Petru a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii, Egumena ARSENIA (Bordeniuc), dimpreună cu obştea monahală. După încheierea Sfintei Liturghii, […]