Sfaturi duhovnicești
6328

Despre cele sapte spuse ale lui Hristos de pe Cruce

Aţi vrut să ştiţi înţelesul celor şapte spuse pe care Domnul le-a rostit de pe cruce. Dar nu sunt limpezi? Prima: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac ”. Prin aceste cuvinte, Domnul a aratat în primul rând mila Sa fata de ucigasi, a caror rautate nu L-a lasat nici în chinurile de pe […]

Catehism
8625

Sfânta şi Marea zi de Vineri

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care Ie-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face […]

Sfaturi duhovnicești
4765

„Fiecare din noi este potenţial un Iuda”

  Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
4551

Să ne punem în rânduială viața noastră cu dorul de a rămâne dumnezei

Dar ce poate să ne sfințească neîncetat? Așa cum strămoșii nu au pierdut relația lor cu Dumnezeu, așa nici noi nu o pierdem. Fiindcă Dumnezeu a pus înlăuntrul nostru chipul dumnezeirii, ne-a dat adică Chipul Lui de neșters și a dăruit firii noastre caracterul sfințeniei, al dumnezeirii, primul lucru care poate să ne sfințească este […]

Sfaturi duhovnicești
3632

De ce ne simțim străini în lumea aceasta?

Ne-am luat pe umerii noştri, când am devenit creştini, această mare povară a Crucii: de a trece printr-o lume păgână, o lume în care suntem străini şi pentru care va veni Cineva şi va spune ca în acea cântare bisericească: „Dă-mi-l Mie pe străinul acesta, care n-a avut unde să-şi plece capul cât a trăit pe […]

Predici
5033

Toţi la Biserică! – predică la Întâmpinarea Domnului

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Întâmpinării. Într-o asemenea zi, în Constantinopol, în biserica din Vlaherne (unde pentru prima dată am cântat „Apărătoare Doamnă…”) mergeau poporul şi împăratul şi se rugau lui Dumnezeu. Atunci, când oamenii credeau, sărbătoarea aceasta era deosebit de cinstită. *** Ce sărbătorim astăzi? Într-un mic sat trăia o mamă foarte săracă. A […]

Sfaturi duhovnicești
4305

Din răbdarea necazurilor se cunoaște dragostea noastră pentru Dumnezeu

Este cu neputinţă să ne aflăm întotdeauna în aceeaşi stare, ci se cuvine să aşteptăm război dinafară sau dinlăuntrul nostru. Numai să nu dăm pricină prin semeaţă cugetare şi trufie, ci să lucrăm spre dobândirea cugetării celei smerite şi aşa săgeţile vrăjmaşului cu uşurinţă se vor risipi. Viaţa duhovnicească nu stă numai în gustarea dulceţilor şi […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
3840

„Îţi mulţumesc, Maica lui Dumnezeu! Tu m-ai iertat”

Noi cu credinţa noastră călătorim prin această viaţă de mii de ani. Noi am dat pentru ea sânge; ea ne-a dat nouă duh. Noi am încercat-o şi am aflat că este adevărată, dulce şi aducătoare de mântuire. Sfinţii noştri sunt vii, şi până în ziua de astăzi se arată vii prin numeroase semne şi minuni. Puterea electricităţii se pogoară […]