Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
4738

Dumnezeu nu își uită prietenii Săi

Vei fi ispitit să te întrebi dacă mai are rost să continui a merge pe o Cale pe care nimeni nu mai vrea să meargă; vei simți că te sufocă gândul de a părăsi ceea ce poate abia ai început, de a te lepăda de Domnul chiar înainte de a-L fi cunoscut. Dar tu să […]

Sfaturi duhovnicești
7340

Aveţi credinţă în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla!

Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât o grăunţă de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că […]

Sfaturi duhovnicești
5270

Dumnezeu nu judecă de două ori

Marele Apostol al neamurilor spunea, de asemenea, că Dumnezeu nu judecă de două ori:„căci de ne-am fi judecat noi înșine (de bunăvoie) nu am fi judecați fără voie” (1 Cor.11, 31). Adică, dacă ne însușim duhul acestei mari științe și ne osândim pe noi înșine de bunăvoie din pricina netrebniciei și păcătoșeniei noastre, atunci Domnul […]

Sfaturi duhovnicești
8767

Cum putem să-l învăţăm pe cel de lângă noi să simtă legătura cu Dumnezeu?

Făcându-i poftă. Dacă cel de lângă noi vede că ne ducem la biserică şi când venim acasă trântim şi buşim şi spunem „Iar ai băut, dobitocule”, o să zică „Decât să ajung ca ea, mai bine nu mă duc deloc la biserică!”. Dacă vede cineva în tramvai o maică încruntată o să zică uite în […]

Sfaturi duhovnicești
7438

Să nu aruncăm cu pietre în oameni… în mod „creştinesc”

Odată am spus cuiva: „Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?’. Creştinul nu trebuie să fie fanatic, ci să aibă dragoste fată de toti oamenii. Cel ce aruncă cuvinte fără discernământ face rău, chiar dacă are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multă […]

Sfaturi duhovnicești
5728

Care sunt „părinţii” deprimării?

“Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trandaviei nu mi-l da mie.” Ce este duhul trândăviei (akediei)? Este ceea ce se numeşte deprimare. Oamenii care nu înţeleg deloc creştinismul, care nu înţeleg deloc viaţa noastră duhovnicească, cred că religia creştină este pătrunsă pe de-a-ntregul de duhul trandaviei. Privind la monahi, care umblă în haine negre, cu […]

Sfaturi duhovnicești
8445

Iubirea nu înseamnă doar să te bucuri cu cei ce se bucură, ci şi să plângi cu cei ce plâng

Iubiţii mei fraţi, Dumnezeu este iubire si cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el, glăsuieşte cu putere apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 17). Iubirea este floarea cea mai frumoasă din gradina feluritelor virtuţi, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana […]

Sfaturi duhovnicești
6771

„Roagă-te lui Hristos pentru mine!”

Cel ce dă să dea în numele lui Hristos, iar cel ce primeşte să primească în numele lui Hristos, ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie de amândouă părţile. Iar rugăciunea săracului e auzită înaintea lui Dumnezeu. Ne-a povestit cineva cum a mers la tribunal să îşi audă sentinţa. Cu o zi înainte se prezentaseră înaintea […]

Sfaturi duhovnicești
5554

În afara de dragoste nici nu este nimic, nici nu se explică nimic

– Parinte am trait in mari pacate inainte de a-L cunoaste cu adevarat pe Hristos. M-a scos Dumnezeu din foc, nu inteleg de ce m-a iubit atat de mult. Cum pot sa-I multumesc pentru asta? Si legat de aceasta: cum sa-I multumim Domnului pentru a-I fi bucurie? – Tema este a dragostei, si, fara dragoste, nimic nu se […]