Credem în Dumnezeu, dar trăim ca și cum Dumnezeu n-ar fi

1427

Îmi amintesc că am citit la unul din Stareţi că astăzi diavolul nu ne mai lupta cu gloanţe, ci ne copleşeşte până la sufocare cu dulciuri, cu dulceţile acestei vieţi. Te face să crezi că viaţa asta e lucrul cel mai important.

Aşa că… dacă-s nefericit în căsnicie, atunci divorţez. Căsătoria nu mai este pentru mine o cale de-a mă mântui, ci a ajuns ceva de genul: „Nu-s fericit cu femeia asta? O pot părăsi oricând! Copiii mei? Păi, dacă nu-i vreau, pot scăpa de ei, îi pot avorta oricând!” Vedeţi? Nu mai este vorba acum de un control cumplit al natalităţii, ca în comunism, ci chiar eu sunt cel care aleg: „Îmi fac viaţa grea? Scap de ei!” Gândirea noastră s-a schimbat, s-a centrat pe mine, pe ce vreau eu, pe ce mă face pe mine fericit, pe ce mă satisface pe mine… Nu mai există Dumnezeu ca punct de referinţă.

Aşa că, personal, consider că ăsta-i cel mai primejdios lucru cu care se confruntă tinerii noştri de astăzi: „Dacă să fiu homosexual mă face fericit, atunci pot s-o fac!”, „Dacă să iau droguri mă face fericit, atunci pot s-o fac!”…

– Da, sunt mulţi părinţi care gândesc aşa: „Orice, numai să fie copilul meu fericit!”.

– Dacă tinerii cresc având impresia că toate din jurul lor ar trebui să-i facă fericiţi, dacă din viaţa lor lipseşte raportarea la nevoinţă, la lepădarea de sine, la veşnicie, la Dumnezeu, dacă nici măcar nu există aşa ceva în viziunea lor asupra lumii…

– Cum spun unii: „Nu există altă viaţă în afară de cea de acum!”.

– Da. Aşa trăim. Şi poate nici nu ne dăm seama de asta. Credem în Dumnezeu, dar trăim ca şi cum Dumnezeu n-ar fi. Ăsta-i pericolul… Dacă tinerii cresc aşa, atunci vor fi înghiţiţi de lume, de atracţiile ei, de momelile ei.

– Şi ce credeţi că ar trebui să facă părinţii?

– Primul lucru: părintele trebuie să fie om de rugăciune. Şi trebuie să se roage lui Dumnezeu nu pentru ca Dumnezeu să-i îndrepte copiii, ci pentru că Dumnezeu să fie cu copiii lui, să aibă milă de copiii lui. Astăzi, ca să fii părinte, trebuie să fii om de rugăciune! Lucrul cel mai important este ca părinţii să se străduiască să fie sfinţi, să fie ei înşişi cu Dumnezeu, să trăiască cu El. Dacă ei nu se lupta să se unească cu Dumnezeu, atunci tot ce le spun copiilor rămân cuvinte fără putere, fără har… Cuvinte goale.

Sursa nr. 6 (41) al revistei Familia Ortodoxa

 


Articole Asemănătoare
411

Povestea dureroasă a unui tată

Deși atât de des întâlnit, de mai bine de 22.000.000 de ori din momentul legalizării din 1958, totuși, avortul este prea puțin cunoscut. De ce oamenii aleg să ia viața propriului copil, de ce medicii aleg să ia viața unui copil în aceeași zi în care se luptă ca alt copil să se nască, de […]

Articole postate de același autor
701

Despărţirea de persoana iubită fără motive reale

Aţi afirmat că băiatul care-şi planifică căsătoria cu o fată, dar renunţă, este posibil că va rămâne neînsurat, pentru că a făcut nedreptăţi. V-aş ruga să dezvoltaţi ideea de răsplătire a nedreptăţii făcute.  Ce se numeşte nedreptate? Nedreptatea se numeşte, în cazul despre care vorbim, atunci când tu ţii o fată încurcată 1-2-3 ani, şi după […]



Urmăriți-ne pe Facebook!