Calea Postului Mare: ziua a XXXVII-a

186

Astăzi m-am deplasat în parohia Sadaclia din Basarabeasca. Am fost întâmpinat la liceul din sat, unde am participat la o conferință duhovnicească.

Sunt a doua oară în acest sat și am fost copleșit și de această dată de modestia și frumusețea oamenilor din comunitatea păstorită de 35 de ani de către părintele Valerian Jelihovschi, ajutat de câțiva ani de părintele Adrian Macari.

Comunitatea vizitată este o dovadă la ce roade bune dă colaborarea între Biserică și Școală, la cât de importantă este predica slujitorului, cât de unită devine adunarea de creștini. Și nu e niciun secret al acestui rezultat frumos decât o activitate cu dăruire.

Se cere consacrare. Și nu doar de la slujitorii Domnului. În orice domeniu am alege să profesăm urmează să punem suflet și să muncim cu abnegație.

Credincioșii catehizați și hrăniți cu cele sfinte sunt parcă din altă stofă. Mult mai atenți, mai cumpătați, mai responsabili față de tot ce se întâmplă în cultul divin. Devin mădulare sănătoase și lucrătoare ale Bisericii. Ei încep să semene Cuvântul Domnului celor din jur. Devin misionari, acei care ajung la inima celorlalți mai repede chiar decât preotul.

Aceiași oamenii trăitori, care duminică de duminică frecventează sfântul locaș, se află mereu în vizorul celor din afara Bisericii, care au o plăcere nesănătoasă de a taxa ori de câte ori primii greșesc cu ceva.

„Uite ăsta care merge la biserică ce păcate face!”, „La ce bun merge la biserică dacă tot rămâne ticălos?” etc., îi auzi pe unii reproșând și le simți în voce încrederea că murdărindu-i pe alții ei par mai curați.

„Cei bolnavi, deci păcătoși, au nevoie de doctor, adică de vindecare”, le răspundem. Dar mai convingătoare decât argumentele prin vorbe sunt cele prin fapte. Ortodoxia e despre dragoste, viață, jertfă, nu e despre ideologii care trebuie demonstrate.

Cu toate acestea, pentru a nu fi pradă manipulărilor, pentru a nu cădea în capcana informațiilor intenționat eronate, să deschidem mai des Sfânta Scriptură, gustând din Cuvântul divin, apoi să primim Sfintele Taine, care ne apropie și ne unesc cu Dumnezeu. Și de câte ori avem posibilitatea să alergăm la Biserică, unde primim toate cele necesare mântuirii!

Preot Octavian Moșin

 


Articole postate de același autor
620

Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, în Duminica a XXI-a după Pogorârea Duhului Sfânt

Pe 6 noiembrie, 2022, în Duminica a XXI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni. În dimineața zilei, Chiriarhul a fost întâmpinat de preoții și credincioșii prezenți. În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul […]