Slujba Pavecerniței Mari și Canonul Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

522

Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post. (Sfântul Vasile cel Mare)

Luni, 7 martie 2022, în prima zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat slujba Pavecerniței Mari și Canonul Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Perioada duhovnicească în care s-a intrat este una deosebită şi din punct de vedere liturgic. Slujbele religioase de acum îndeamnă la pocăinţă şi smerenie, iar veşmintele liturgice sunt de culoare închisă.

În cadrul Pavecerniţei Mari, soborul slujitor a citit o parte din cele peste 250 de imnuri compuse de Sfântul Andrei Criteanul, de o frumuseţe teologică şi duhovnicească aparte. Acest Canon se citeşte în primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, dar şi la Denia de miercuri seara a săptămânii a cincea, când preoţii vor citi integral compoziţia Sfântului Andrei Criteanul.

Mulţime de credincioşi, lăsând toată grija și tulburarea cea lumească, aprind câte o lumânare, venind la pocăință pentru o viaţă mai îndreptată prin înălţarea acestor rugăciuni de umilinţă.

La Catedrala mitropolitană, Slujba Pavecerniţei cu Canonul se oficiază de luni până joi, începând cu ora 17.00.

Tot în această săptămână, în zilele de miercuri și vineri, se va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1159

De Adormirea Maicii Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei Mitropolitane

Vineri, 28 august 2020, de Adormirea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei Mitropolitane din Chișinău, unde a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, s-au rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și un sobor de preoți și diaconi adunați să împărtășească împreună bucuria slujirii […]