Mănăstirea Sfântul Panteleimon este foarte mare şi nu uşor de ocârmuit. Feluritele ramuri ale gospodăriei au fiecare mai-marele său, numit iconom. Iconomii, în vârtutea răspunderii lor, uneori nu pot urma rânduielii de obşte a Mănăstirii şi de aceea în marea trapeză obştească îşi au o masă aparte, “a iconomilor”, la care fiecare şade după cum îi îngăduie lucrul. În ultimii mulţi ani Părintele Siluan devenise iconom şi mânca în zilele de rând la această masă.
Printre iconomi se afla şi un monah, Părintele P., ce se deosebea în chip izbitor de ceilalţi fraţi prin capacităţile sale, dar cumva, în chip curios, lucrurile „nu-i prea ieşeau”. Bogata iniţiativă a Părintelui P., în majoritatea cazurilor nu afla încuviinţarea celorlalţi părinţi şi nimic din tot ce săvârşea nu avea sorţi de izbândă. Cândva, cu prilejul unei obişnuite năruiri a iniţiativelor sale, fapta sa a fost supusă unei aspre critici în trapeză, la masa iconomilor. Părintele Siluan şedea împreună cu ceilalţi dar nu lua parte defel la „judecată”. Atunci unul dintre iconomi, Părintele M., întorcându-se către el, zice:
– Tu taci, părinte Siluan; înseamnă că eşti de partea Părintelui P. Nu-ţi sunt la inimă interesele aşezământului nostru… Ce pagubă a pricinuit el Mănăstirii!
Părintele Siluan tăcea; curând îşi sfârşi masa, iar apoi, ducându-se la Părintele M. care deja ieşise din trapeză, îi zise:
– Părinte M., de câţi ani eşti în Mănăstire?
– De treizeci şi cinci de ani.
– M-ai auzit vreodată să fi osândit pe cineva?
– Nu, nu te-am auzit.
– Şi-atunci cum de vrei să încep acum să-l înjosesc pe Părintele P.?
Părintele M. s-a tulburat şi i-a răspuns ruşinat:
– Iartă-mă.
– Ierte Dumnezeu.
Extras din “Cuviosul Siluan Athonitul”, Arhimandritul Sofronie, Editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009
