Doamne, poate am îmbătrânit?
Dacă tot mai mult m-apasă cerul,
Și la ceas mai des ca ieri privesc,
Și îmi pare mai adânc ungherul...
Mi se-afundă pașii în pământ,
Și îmi pare ceaiul ca pelinul,
Nopțile sunt albe și-n decor,
Îmi apare gândul ca străinul...
Parcă m-am legat de-un căpătâi,
Pustiit și rece e cearșaful,
Flori de dor în ochi se îmbulzesc,
Din căderea lor se-alege praful...
Mă ascund în vise sub un cer,
Care, în tavan mi se sfârșeste,
Și de-o lustră umbra o topesc,
Că și ea încet mă părăsește...
Ochii, lunecând, s-au rătăcit,
Într-un ornament din draperie,
De-un pervaz umil s-au poticnit
Decorând buchete din hârtie...
Doamne, am atâtea să îți spun,
Dar mi-e teamă, parcă, de cuvinte,
Că s-au răzvrătit și greu adun,
Adevăr din oase prăfuite...
Zorii mă petrec în asfințit,
Răscolind cărările din mine.
Drumurile duc spre Infinit,
Infinitul duce către... TINE...
Diana Sava Daranuta
