Splendida biserică ”Sf. Mc. Valeriu” din capitală și-a serbat hramul

5339

Acum două decenii ÎPS Mitropolit Vladimir binecuvânta constucția unei noi biserici în inima cartierului Râșcani al capitalei. Perioada sovietică și-a spus cuvântul, încât această zonă a urbei a fost văduvită de sfinte lăcașuri.

Ideea edificării unei noi biserici aparține bravului părinte Valeriu Bazatin, printre puținii slujitori care își mai amintește de vremea de restriște pentru credință. Este tocmai preotul care a trăit pe propria piele dărâmarea bisericilor, prigoana slujitorilor și subjugarea credinței.

Din anii studenției la școala teologică din Odesa, Ucraina, a fost impresionat de binecredinciosul voievod Sf. Ștefan cel Mare, care după fiecare victorie înălța un sfânt locaș. Atunci i-a venit în gând să ridice o biserică. Acest vis al părintelui Valeriu s-a împlinit abia începând cu anul 1999, când a fost pusă prima piatră la temelia bisericii cu hramul ”Sf. Mc. Valeriu”, protectorul său ceresc, ce se numără în ceata celor 40 de mucenici care au pătimit în Sevastia Armeniei.

Au urmat șase ani de sudoare și de rugăminți până s-a văzut realizat înălțarea splendidei biserici.

”Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu, prietenilor și tuturor credincioșilor care au răspuns îndemnului nostru de a construi o nouă casă în care ne-am întâlni cu Dumnezeu prin sfintele slujbe înălțate în fiece zi. Să zidești o biserică este o lucrare cu multe ispite și încercări de la cel rău. Le-am îndurat pe toate, pentru că doar așa se fac lucrurile mari – cu îndelungă răbdare și rugăciune cu osârdie”, a menționat părintele Valeriu.

Astăzi biserica este împodobită și îmbrăcată în straiele ei alese, așteptând ceasul târnosirii ei de către Dumnezeu prin mâna arhiereului.

Cea mai grea lucrare a fost și rămâne a fi cea de a zidi sufletele celor care îi calcă pragul.
”Biserica a ajuns neîncăpătoare în duminici și la sărbători. Cea mai mare bucurie a unui păstor e să-și vadă biserica umplută cu suflete dreptmăritoare. O bucurie dublă este că sufletele ce vin la biserică sunt tot mai tinere și cu râvnă. Și dacă cândva mă vedeam un preot tinerel printre puținii vârstnici ce îndrăzneau să vină la slujbe, mi se rupe inima de bucurie văzând tinere vlăstare. Astfel, Biserica întinerește și se revigorează. Asta ne dă speranțe că avem un viitor”, adaugă părintele-paroh.

Totodată, prin acest sfânt mucenic al lui Hristos, în cinstea căruia este ridicat acest altar, este pusă în valoare sărbătoarea închinată tuturor ostașilor lui Hristos care au pătimit în timpul persecutorilor păgâni. Însă amintindu-ne de ei, ne stau în față atâția bărbați demni care au avut o viață plină de jertfă pentru credință, neam și țară.

”Prin alegerea hramului în cinstea unui ostaș mucenic văd pronia divină. Mulți ani am dus ascultarea și în calitate de prim și unic preot militar de la declararea independenței Republicii Moldova. Cred că sfinții ostași m-au însoțit mereu să-i susțin cu rugăciunea pe toți colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne și pe militarii cu care am colaborat mai bine de un deceniu”, ne mărturisește protoiereul Valeriu, primul slujitor deținător al ordinului statal ”Gloria Muncii”.

Menționăm aceste aspecte ale vieții și activității părintelui Valeriu Bazatin, deoarece din modestia sa prea puțini cunosc din activitatea sa pastorală de 42 de ani din cei 65 de viață pământească.

Dorim slujitorilor și credincioșilor acestei parohii să se mântuiască prin tot ce lucrează Sfântul Duh și în acest sfânt locaș.

A consemnat pr. Octavian Moșin

 


Articole postate de același autor
4096

Relaţiile înainte de căsătorie afectează viitorea familie

Dacă unii tineri au relaţii sexuale înainte de căsătorie sau unii practică păcatul malahiei şi apoi ajung să se căsătorească, credeţi că şi căsătoria lor va avea de suferit din cauza acestor relaţii sexuale şi acestor practici interioare ei? Da, din multe puncte de vedere căsătoria lor va avea de suferit. În primul rând, din […]