Sfaturi duhovnicești
9199

Crucea – semn de binecuvântare, armă de nebiruit împotriva diavolului

Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în mila Sa, a luat asupra Lui acest blestem și din ea a făcut cinstea cea mai mare, căci Crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvântare, armă de nebiruit împotriva diavolului. De ce de […]

Educația creștină
7077

Toţi vrem în Rai, însă niciunul nu suntem dispuşi să murim pentru asta

Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, obişnuieşte ca în predică, pentru a fi într-un contact direct cu auditoriul, să întrebe, să verifice atenţia credincioşilor, în momentul în care li se adresează. Intr-una din astfel de predici, într-o atmosferă cu totul binecuvântată şi în care, efectiv, simţeai prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, Inaltpreasfinţitul, cu glasul […]

Sfaturi duhovnicești
3696

A fi creştin înseamnă a învăţa să mori

Creştinismul nu este un stil de viaţă, ci o continuă pregătire pentru moarte. Evanghelia nu este un „ghid de bune practici” pentru cei care vor să trăiască mai bine, să-şi facă viaţa mai confortabilă. Dimpotrivă, învăţătura cuprinsă în Evanghelii este scandaloasă şi deloc în logica acestei lumi. Când un monah se retrage în pustie, nu o face […]

Sfaturi duhovnicești
3786

Răspuns celor care spun că Dumnezeu este neputincios

Cum un Dumnezeu atotputernic, Care pretutindeni este și toate le plinește, este neputincios să facă să înceteze răul? O întrebare plină de ironie sau de sinceritate? Punând gândul cel bun și socotind că în spatele acestei întrebări se ascunde neliniște sinceră de a afla răspunsul, răspundem cu smerenie următoarele: Într-adevăr Dumnezeu Se află pretutindeni, pe […]

Sfaturi duhovnicești
3127

Cele mai des întâlnite regrete înainte de moarte

Care ar fi cel mai mare regret pe care l-aţi avea pe patul de moarte? Dacă aţi şti că azi e ultima zi din viaţa voastră, de ce anume v-ar părea rău? Asistenta Bronnie Ware a petrecut mai mulţi ani îngrijind persoane aflate pe patul de moarte şi a aflat care este topul regretelor ce […]

Oamenii Bisericii
3849

Preotul Nicolae Balaban și preoteasa Maria – condamnați la moarte prin împușcare

Preotul Nicolae Balaban s-a născut în anul 1875. Avea studii teologice și era căsătorit. Soția sa, Maria Balaban, s-a născut în 1885 în localitatea Hâncești, jud. Chișinău. După hirotonia în treapta de preot, în perioada anilor 1911-1919, a slujit într-o parohie din stânga Nistrului. În anul 1919, părintele Nicolae împreună cu soția sa și cei […]

Știri externe
4221

A fost ucis starețul mănăstirii „Sfânta Treime” a sfântului Daniel în orașul Pereslavl-Zalesski egumenul Daniil (Sokolov)

  La 7 iulie, la mănăstirea de călugări „Sfânta Treime” a sfântului Daniel în orașul Pereslavl-Zalesski a fost găsit corpul neînsuflețit al egumenului Daniil (Sokolov) cu semne de moarte violentă. Trupul neînsuflețit al părintelui Daniel a fost găsit după slujba utreniei în chilia sa, informează serviciul de presă al Episcopiei de Pereslavsk. Conform unui raport […]

Pilde ortodoxe
5478

Am să te ajut…Poate mâine…Poate altă dată…

E duminică. Liturghia s-a sfârşit. Creştinii care au asistat la slujbă se topesc încet în furnicarul de pe stradă. S-ar părea că, la această oră, aglomeraţia ar trebui să se dubleze din cauza mulţimii ieşită din biserică. Dar…nu este aşa! Locaşurile sfinte, deşi puţine în raport cu populaţia capitalei, nici macar duminică nu se sufocă […]

Pilde ortodoxe
12991

Iartă-mi, Doamne, neînțelepciunea și facă-se voia Ta cu mine

La un călugăr bătrân și mult sporit duhovnicește, a poposit o pereche creștină care de mulți ani se străduia să dobândească prunci și nu reușea cu niciun chip. De ani de zile băteau drumurile mânăstirilor, se rugau, se spovedeau, dădeau pomelnice la toate mânăstirile și la toți duhovnicii renumiți și, totuși, timpul trecea iar rugăciunea […]

Sfaturi duhovnicești
3811

Mărturie din eternitate

Soțul unei cunoscute, tatăl prietenei mele de la universitate, se îmbolnăvise grav. Avea cancer la sînge. Soția lui încerca să găsească diferite metode pentru a-l întări în lupta lui contra bolii, dar aceasta îi lua ultimele puteri, iar viața în el se stingea pe zi ce trecea. Cunoscuta mea se întrista de un singur lucru:soțul […]