Minune: Crinii uscati au inceput sa infloreasca, langa Icoana Maicii Domnului

717

La Sărbătoarea Cincizecimii, crinii uscati au început să se trezeasca la viata si sa înflorească, intr-o biserică ortodoxă din regiunea Transcarpatia a Ucrainei, informează ziarul ucrainean Komsomolskaya Pravda).

Aceasta minune este observata deja pentru al 6-lea an la rand. Prima dată cand ea a avut loc in biserica Mănăstirii Krasnogorski ("Dealul Rosu") de lângă Mukacive, în regiunea Transcarpatia, a fost in urma cu sase ani.

Inca din primul an, în timpul Sărbătorii Pascale, crinii au fost asezati in interiorul Icoanei Maicii Domnului "Bucuria Tuturor celor Necajiti", careia biserica ii este inchinata. Cu aproximativ o lună mai târziu, la Sărbătoarea Cincizecimii, florile (care erau complet uscate) au înflorit într-o culoare albă minunată și au umplut biserica cu parfumul lor.

Potrivit staretului Mănăstirii Krasnogorsky, Arhimandritul Ilarion, ideea plasării florilor în interiorul icoanei a aparținut enoriașilor, care au văzut la televizor un raport despre o minune asemănătoare, care avusese loc în satul Kulevcha din regiunea Odessa. Iar la Sarbatoarea Sfintei Treimi, atât clericii, cât și credincioșii, au putut vedea înflorind crinii uscați din Mukacive. Sunt flori tăiate, fără apă sau pământ. Acatistul Sfintei Fecioare a fost oficiat zilnic, insa, in aceasta biserica.

Atât crinii cat și Icoana Maicii Domnului sunt renumiti deja pentru vindecarea mai multor boli. În fiecare an, vechile flori uscate se înlocuiesc în perioada pascală, cu cele proaspat tăiate din grădina mănăstirii. Florile uscate sunt distribuite credincioșilor. Există numeroase minuni si vindecari inregistrate la biserică, privind icoana si acesti crini.

Fenomenul este rar si a fost inregistrat la Mukacive, Kulevcha și pe insula grecească Cephalonia. Mulți preoți au încercat să "puna la înflorit" crinii uscati, în preajma diferitelor icoane, dar minunea pare sa nu aiba loc la intamplare.

În regiunea Transcarpatia nimeni, de altfel, nu s-a decis să experimenteze acest lucru, ci doar s-a incercat respectarea unei tradiții deja stabilite, fiind schimbati crinii o dată pe an. Florile proaspete au fost amplasate în interiorul icoanei, în timpul sărbătorilor pascale. S-au uscat, dar cu puțin înainte de Cincizecime au apărut muguri mari și au inceput să înflorească, cu flori albe extraordinare.

Oamenii din Mănăstirea Krasnogorsky consideră că această înflorire este o minune, fara a fi în măsură să explice fenomenul.

"Enoriașii nu au nevoie de o explicație. Oricine poate veni și poate vedea cu ochii săi, și se va convinge. Asta e indeajuns", notează staretul manastirii. 

sursa lonews.ro


Articole Asemănătoare
1249

Mitropolitul Hierotheos (Vlachos): o teologhisire patristică la praznicul Cincizecimii

Înainte de a Se urca la cer, Hristos le-a poruncit ucenicilor ca, după Înălţarea Sa, aceştia să se întoarcă la Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi înveşmântaţi cu putere din cer. Aşadar, El le-a făgăduit ucenicilor că vor lua Duh Sfânt, despre Care a vorbit în timpul vieţii Sale. Făgăduinţa lui Hristos […]

Articole postate de același autor
1867

Cât de frumos este chipul celui ce crede în Hristos

Cât de frumos este chipul credinciosului! Cât de minunat este harul acestui chip! Frumuseţea lui te farmeca, iar înălţimea lui da măsură încrederii pe care o are credinciosul în Dumnezeu. Liniştea revărsata pe chipul său arata pacea sufletului, iar calmul arata netulburarea inimii. Bunătatea zugrăvită pe faţa credinciosului mărturiseşte despre conştiinţa sa netulburată. Credinciosul are […]