La Mănăstirea Ciuflea din Capitală vor fi comemorați bravi fii ai Patriei, căzuţi în războiul de pe Nistru

1432

Vineri, 2 martie 2018, se împlinesc douăzeci și șase de ani de la declanşarea războiului de pe Nistru, care a răpit zeci de vieţi şi a lăsat o rană adâncă în trupul ţării.

Această tristă aniversare va fi comemorată la Sfânta Mănăstire Ciuflea din mun. Chișinău, conform următorului program:

9.00 Litie morțească, pentru odihna și iertarea păcatelor celor care au luptat jertfelnic pentru suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova, căzuţi pe câmpul de luptă.

9.30 Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite.

Slujba de pomenire și Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite vor fi oficiate cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan.

La evenimentul ce va avea loc în incinta Catedralei cu hramul Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron (Sf. Locaș al Ministerului Afacerilor Interne) din cadrul Complexului monahal Ciuflea, vor onora cu prezența Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan și Ministrul Apărări, Eugen Sturza.

Îndemnăm preoții și credincioșii să-i pomenească în această zi pe acești bravi fii ai Patriei, păstrând vie memoria și exemplul lor de bărbăţie, curaj şi credinţă.

Sursa: http://ciuflea.md/


Articole postate de același autor
3646

Dumnezeu are grijă de noi

Înaintând lângă mine printre brazi şi vorbindu-mi despre măreţia lui Dumnezeu, pe care o exprima natura însăşi, de la mici tufişuri până la copacii înalţi, Gheronda Porfirie mi-a zis, brusc: ‒ Câte ace are acest brad? ‒ Câte să aibă… milioane! ‒ Bine, bine, dar eu vreau să ştiu exact câte are! ‒ Păi, ca […]