A trecut la cele veşnice Protoiereul Oleg Sajin, paroh al bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Trebisăuți, Briceni

2048

Cu adîncă durere în suflet am primit vestea mutării premature de la noi la cele veșnice a Prea Cucernicului Protoiereu Oleg Sajin, paroh al bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Trebisăuți, raionul Briceni. Pleacă dintre noi un om de profunzime spirituală, care a iubit pe Dumnezeu şi Biserica Sa, un preot, care a desfăşurat o amplă activitate pentru zidirea spirituală și mîntuirea sufletelor credincioșilor ce i-au fost încredințați spre păstorire.

La ceasul despărţirii, aşa cum se cuvine unor buni creştini, dorim Să cerem iertare şi Să oferim iertare, pentru ca, astfel, sufletul Părintelui Oleg să se poată înălţa spre locul dreptei Judecăţi şi apoi spre locaşul pregătit lui de Hristos, Marele Arhiereu, aşa cum El Însuşi a spus apostolilor Săi în cuvântul de despărţire, la Cina cea de Taină: "Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu şi în Mine credeţi. În Casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt (…) iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi." (Ioan 14, 1-3).

Ne alăturăm suferinţei tuturor fiilor duhovniceşti ai Prea Cucerniciei Sale şi a familiei, în momentele de încercare, acum, la despărţirea de păstorul lor. Să-i fie odihna în lumina veşniciei înveşmântată, iar sufletul Său, să-l sălăşluiască Bunul nostru Dumnezeu alături de toţi sfinţii Săi, care din veac I-au fost bineplăcuţi!

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!

† N I C O D I M
Episcop de Edineţ şi Briceni


Articole postate de același autor
2152

Seri duhovnicești la Biserica USM: Maica Domnului în viaţa unui tânăr ortodox

Maica Domnului în viaţa unui tânăr ortodox” este tema conferinței zilei de miercuri, 21 septembrie 2016, ora 19.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM. La data de 21 septembrie prăznuim Naşterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a noului an bisericesc. Dacă pe pământ ea a fost Maica lui Hristos, în cer ea este Maica noastră „grabnic […]