Mitropolitul Augustin de Florina – Omilie la Duminica Samarinencei

9104

Iubitii mei, va voi vorbi simplu, ca sa ma intelegeti toti. Dar oare vor exista urechi care sa auda? O profetie zice ca vor veni vremurile in care oamenii isi vor astupa urechile ca sa nu auda adevarul lui Dumnezeu (II Timotei 4, 4). Cu nadejdea ca ma veti auzi indraznesc sa vorbesc.

* * *

Nu stiu daca ati fost atenti la evanghelie. Vorbeste despre o femeie pacatoasa, care a crezut in Hristos. Aceasta s-a botezat mai apoi, a primit numele de Fotini si in cele din urma a fost martirizata ea insasi, dar si multe rude ale ei. Este sfanta si este sarbatorita nu numai astazi, in Duminica Samarinencii, ci si pe 26 februarie.

„Samarineanca” (Ioan 4, 9) nu este numele ei, ci inseamna locul obarsiei ei. Dupa cum unei femei care este din Macedonia ii spunem machidoanca, asa si aceasta se numeste samarineanca, deoarece provenea din Samaria, o regiune din Palestina, mai sus de Ierusalim, cu capitala in cetatea Samaria. Locuitorii ei au crezut la inceput in Dumnezeul cel Adevarat ca si iudeii, insa mai pe urma au amestecat religia cea adevarata cu obiceiurile si traditiile idolatre, si astfel si-au schimbat religia.

Atentie! Pentru ca si noi crestinii mai tineri care avem unica religie adevarata, am amestecat sfanta noastra credinta cu obiceiuri idolatre. Un astfel de obicei este de pilda carnavalul de la lasatul secului de carne. Carnavalul nu este un obicei crestin, dansurile nebunesti, chefurile si distractiile; sunt idolatre. Se amesteca uleiul cu apa? Nu. Tot asa nu poti sa amesteci si credinta noastra cu idolatriile. Asadar, religia samarinenilor era una falsificata si de aceea iudeii o dispretuiau.

In ceea ce priveste calitatea morala a samarineencii, am spus ca era o femeie pacatoasa, foarte pacatoasa. S-a casatorit. Si-a luat un barbat. L-a tinut? Nu. L-a lasat. A luat al doilea. L-a tinut? Nu. A luat al treilea. L-a tinut? Nu. A luat al patrulea. Nici pe acesta nu l-a tinut. A luat al cincilea. Si de acesta s-a despartit. Le vrea pe acestea Dumnezeu?

Asa sunt si unele femei de astazi. Hristos spune: un barbat-o femeie; fecioara si ea, fecior si el, se intalnesc si fac o familie. Acum, in blestematele vremuri de acum, si la oras si la sat, femeia nu traieste doar cu barbatul ei. Spune minciuni, ca isi are barbatul ei, pentru ca ea se amesteca si cu unul si cu altul. Exista femei care s-a amestecat cu zece barbati; nu le pasa. Infricosator lucru e adulterul. Evanghelia spune ca la crestini doar lopata groparului desparte familia.

Asadar, samarineanca era ca multele femei de astazi; traia in faradelege. De aceea, vedem ca avea si rusine. De unde se vede asta? In timp ce celelalte femei mergeau dimineata la fantana pentru apa, la fantana care era in afara satului, ea mergea cu galeata la amiaza, ca sa nu se intalneasca cu cineva .

Ea se ferea de ei, ii ocolea, iar ei o dispretuiau. Toti o dispretuiau, insa unul singur nu a dispretuit-o, unul singur a iubit-o sincer si s-a interesat de ea: Hristos, pe Care l-au numit „prieten al pacatosilor” (Matei 11,19; Luca 7, 35). Ca s-o gaseasca, a mers pe jos kilometri, ca ciobanul care isi pierde oaia si alearga ca s-o gaseasca intre stanci si prin vagauni. S-a dus acolo, in cetatea lor, ca sa gaseasca aceasta oaie pierduta. Cand a ajuns, s-a asezat la fantana. Peste putin timp, iata samarineanca! Vine ca sa-si umple galeata. Hristos ii spune: – Da-mi sa beau. Ea, data peste cap, a ramas nedumerita. – Tu, iudeu, ceri apa de la mine, o samarineanca? – Daca ai fi stiut Cine este Cel care iti cere, tu I-ai fi cerut, iar El ti-ar fi dat o alta apa; apa nemuritoare din care, band cineva, nu va mai inseta niciodata. – Domnule, zice femeia, daca ai o astfel de apa, da-mi-o, ca sa numai insetez si sa numai vin aici ca sa scot. Atunci Hristos ii spune: – Mergi si cheama-l pe barbatul tau si vino aici. – Nu am barbat. – Bine ai zis ca nu ai barbat, ca cinci barbati ai schimbat si cel pe care il tii acum nu este al tau. Ea s-a pierdut. Acesta este un strain – s-a gandit – si vine de departe; de unde stie viata mea?

Asa a inceput dialogul. Din cuvintele pe care i le-a spus Hristos, femeia a inteles ca nu are inaintea ei un om obisnuit.

– Noi, zice, asteptam un profet mare, pe Mesia, Care ne va explica toate tainele. Atunci Hristos ii descopera: „ Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine; Eu sunt Cel pe Care Il asteapta si samarinenii si iudeii si intreaga lume! Surprinsa, femeia isi lasa acolo galeata si alearga in sat. Ea, care se ferea sa vada vreun om, acum le aduce la cunostinta tuturor samarinenilor, chemandu-i sa vina si sa-L vada pe Hristos. Si s-au dus. Hristos a sezut cu ei doua zile. Au auzit cuvintele cele de aur si au crezut si ei. Mai apoi ii ziceau femeii: Acum nu mai credem, pentru ca ne-ai spus tu; am crezut singuri pentru toate cate am auzit si am cunoscut ca Acesta este intr-adevar Hristosul, Mantuitorul lumii.

* * *

Aceasta este pe scurt istorisirea Evangheliei de astazi. Biserica ne pune inainte pe samarineanca ca pe o pilda de pocainta sincera. Pentru ca pacatoasa era si ea, dar pacatosi suntem si noi toti, iubitii mei, barbati si femei, batrani si copii. Toti cati coboram din Adam si din Eva purtam in noi samanta pacatului si a pierzarii.

Desigur, noi astazi suntem mult mai pacatosi. Nu traim ca in vremurile de demult. Traim in anii marii stricaciuni si coruptii. Nicicand omenii nu au pacatuit ca acum. Zilele noastre par a fi zilele sfarsitului. Putem sa avem case mari, cu radiofoane, cu televizoare; pot copiii nostri sa studieze, sa avem portofelul plin, sa dispunem de automobil, sa chefuim si sa ne distram; dar suntem pacatosi, foarte pacatosi. In vremurile vechi, in satele noastre erau colibe. Dar in colibele cu lumanari si faclii locuiau sfinti. Acum in palate locuiesc demoni.

Ne-am schimbat, suntem foarte diferiti de stramosii nostri. Inainte cu o suta de ani nu exista om necredincios, acum si copii mici iti zic: „Nu exista Dumnezeu!”. Altadata, oamenii nu isi puneau mana pe Evanghelie, acum cu usurinta o pun si jura mincinos. Altadata nu injurau, acum zi si noapte injura tot ce este sfant si cuvios. Altadata, suna clopotul si – aripi la picioare! – toti alergau la Biserica si plangeau cand treceau Sfintele Taine si udau pamantul cu lacrimile lor. Si se faceau minuni. Acum, suna clopotul si din zece crestini, daca vine unul, iar acesta pandeste momentul cand se va termina slujba, ca sa iasa afara. Altadata divortul nu era cunoscut. Acum emit divorturile ca o fabrica de caramizi; judecatorii si avocatii traiesc din divorturi, iar medicii din avorturi. Acolo am ajuns. Si consecinta? Vine pedeapsa: cutremure, inundatii, secete, boli necunoscute altadata (cum este cancerul care secera), poluarea aerului, si mai ales riscul radiatiilor care otraveste torul. Omule nemultumitor, care-L injurai pe Dumnezeu, te temi sa mananci si sa bei, ca sa nu te otravesti si sa nu mori dupa profetia Apocalipsei (vezi 8, 10-11 ). Va veni insa ziua in care pentru un pahar cu apa curata vei da o lira si nu-l vei gasi, ne va pedepsi, pentru ca toti a plecat de langa El, preoti, episcopi, patriarhi, mici, mari, de dreapta, de stanga, negri, albi, rosii, verzi, toti fara exceptie .

* * *

Ce sa facem? Sa deznadajduim? Nu! Sa avem nadejdea samarinencii, care era atat de pacatoasa. Aceasta este credinta noastra! Il ia pe corb si-l face porumbel. Ia o desfranata si o face apostol. Ia un talhar si-l face sfant. Mare este puterea pocaintei! De aceea, nu ne va judeca Dumnezeu pentru ca am pacatuit, ci ne va judeca, pentru ca nu ne-am pocait.
Domnul ne cheama la pocainta pe toti. Preoti, Episcopi, Patriarhi, mici si mari, de dreapta si de stanga. Asteapta sa ne intoarcem la El, deoarece se apropie sfarsitul lumii.
Sa ne rugam, sa postim, sa alegam la Biserica, ca sa ne miluiasca Dumnezeu. Acestea am avut sa vi le spun dragostei voastre.

(Omilia a fost rostita in Biserica Sfantul Atanasie din Sitaria – Florina pe 1-6-1986; traducere: M.L., sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/) 

http://apologeticum.wordpress.com/


Articole Asemănătoare
4391

Pocăința nu înseamnă renunțarea la bucuria vieții

Toată pocăința trebuie făcută cu bucurie. Pocăința se face cu fața spre viitor. Eu nu sunt pentru o pocăință care privește doar în trecut. Noi privim viața în față, mergem înainte. Trecutul e irecuperabil. De aceea, pocăința se face în prezent, cu fața spre viitor, căci ea este, în esența ei, părăsirea păcatului, nu altceva. Eu […]

Articole postate de același autor
1848

Omagiere Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir,Omagiere Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mar Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove în ziua de 15 iulie, când biserica cinstește pe Sfântului Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare, preoții din mun. Chișinău, după participarea la Sfânta Liturghie în catedrala mitropolitană ”Nașterea Domnului”, au mers la monumentul Sfântului Voievod Ștefan unde au săvârșit […]