Nunta în creştinătate nu este ceea ce era nunta Vechiului Legământ; este nunta noului om duhovnicesc, este o legătură intimă, duhovnicească, prin care soţii sunt legați, legătură despre care Însuşi Hristos a zis că cei ce sunt uniţi de Dumnezeu nu pot fi despărţiţi, nici pe pământ, nici dincolo de mormânt. Cei ce sunt uniţi prin iubire pe pământ nu se despart dincolo de mormânt, căci iubirea care nu moare uneşte pentru totdeauna pe cei pe care i-a legat pe pământ.
Domnul, lăsând aşezământul nunţii, i-a unit pe soţi cu o legătură veşnică şi nedezlegată pe pământ, ca şi dincolo de mormânt. Departe de a desface legăturile conjugale. Domnul în parabola Sa invită la ospăţul său, între alţii, şi pe soţi, voind a zice prin aceasta, că soţii creştini vor moşteni Împărăţia Cerurilor, dacă, lucrând în frica lui Dumnezeu vor îndeplini în acelaşi timp datoriile conjugale pe care Dumnezeu le-a impus. Aceasta e învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, referitor la viaţa fericită a soţilor ce sunt chemaţi la viaţa veşnică. El sprijină acest adevăr printr-o pildă atunci când, intrând în casa lui Zaheu, zice: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Luca 19,9). Acea casă, acea familie din acea casă, era alcătuită, fireşte, din părinţi, copii, rude şi slujitori.
Soţii, dincolo de mormânt, sunt soţi îngereşti, însufleţiţi de iubirea cea mai curată și cerească pentru Domnul şi unul pentru altul. Bărbatul şi femeia, zice Apostolul Petru, sunt moştenitorii vieţii fericite în Rai (I Petru 3,7). Pentru ca soţii să poată ajunge la ţinta aceasta, Apostolii au statornicit îndatoririle soţilor pe pământ, ca ei să fie o singură fiinţă duhovnicească, moştenitoare a vieţii veşnice, iar nesocotirea acestor legi şi aşezăminte aduce, și pe pământ, și dincolo de mormânt, o viaţă plină de plângeri şi suferinţe.
Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 440-441
