Harul în chip tainic s-a dăruit celor ce întru Hristos s-au botezat, însă lucrează după măsura lucrării poruncilor; harul nu încetează niciodată a ne ajuta, însă ţine de slobozenia noastră de a face sau a nu face binele după puterea ce o avem.
Mai întâi cu dumnezeiască cuviinţă harul trezeşte conştiinţa; de unde şi făcătorii de rău pocăindu-se, lui Dumnezeu bine au plăcut.
Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul, Scrieri, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 221
***
Adevărata viaţă creştină se rânduieşte reciproc — prin har şi prin propria noastră dorinţă şi libertate —, astfel încât harul, fără libera hotărâre a voinţei, nu va face nimic cu noi, dar nici propria noastră dorinţă, fără a fi întărită de har, nu poate reuşi nimic. Ambele se întâlnesc într-o singură lucrare, de chivernisire a vieţii creştine; iar ce anume aparţine în fiecare lucrare harului, şi ce anume propriei dorinţe, este greu de deosebit şi nici nu este nevoie. Să ştiţi că harul niciodată nu sileşte libera manifestare a voinţei şi niciodată nu o lasă singură, fară ajutorul lui, atunci când este vrednică de aceasta, când are nevoie de ajutor şi îl cere.
Domnul este aproape! Rugaţi-vă! Există o viaţă neharică, asemănătoare celei harice. Deosebirea dintre ele constă în dispoziţia lăuntrică a inimii şi în tăria morală. Unde este una şi unde e alta poate distinge doar ochiul lui Dumnezeu. Iar noi trebuie să privim la noi înşine şi cu durere să ne rugăm Domnului: O, Doamne, mântuieşte-mă! Doamne, grăbeşte în ajutorul meu! Iar pura curiozitate este mai bine s-o alungăm.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, p. 115
