PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Slujba Prohodului pentru Prot. mitr. Sveatoslav Ungureanu

652

«Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi» (Ioan 11, 25)

În dimineața zilei de 06 iunie 2022, numeroși credincioși s-au adunat la Biserica “Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Mihăileni, r. Rîșcani, pentru a-l petrece pe ultimul drum pământesc, pe Protoiereul Sveatoslav Ungureanu, Protopop al bisericilor din raionul Rîșcani.

Sfânta Liturghie și Slujba prohodului a fost săvârșită, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan. Alături de Preasfinția Sa a coliturghisit Arhimandritul Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana, un sobor de preoți și diaconi.

Înainte de Slujba Prohodului PS Siluan a adresat un cuvânt de întărire și mângâiere către cei prezenți, vorbind despre viața și slujirea Protoiereului Sveatoslav și îndemnându-i pe toți cei ce l-au cunoscut să se roage Milostivului Dumnezeu pentru ca sufletul său să fie așezat în locul cel de fericire alături de cei drepți. „Nu suntem veșnici. Este foarte important să avem sufletul înfrumusețat de  fapte bune, cu lumină și dragoste. Pe acestea le vom duce cu noi. Și credem că astfel și-a trăit viața părintele Sveatoslav, un slujitor cu suflet mare și cu multă dragoste față de cele sfinte. După 36 de ani de slujire la altar, a venit acum vremea să slujească în fața altarului ceresc al Tronului Preasfintei Treimi. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții și să îl facă părtaș de slava Sa cea cerească,” a menționat Preasfinția Sa.

În continuare Episcopul Siluan a dat citire mesajului de condoleanțe al ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir: „Prin toată desfăşurarea vieţii, sfinția sa a luptat pentru propășirea Bisericii. A muncit să dobândească desăvârșirea turmei cuvântătoare şi o apreciere a semenilor. Cu alte cuvinte, a luptat pentru un rost mai deosebit în viaţa sa pământească. Dar, mai presus de toate, a trăit şi le-a făcut pe toate cu gândul la veşnicie.”

Protoiereul Sveatoslav Ungureanu a fost înmormântat în curtea Bisericii din satul Mihăileni, r. Rîșcani.

Tot în această zi PS Siluan s-a deplasat în loc. Ochiul Alb, raionul Drochia, unde a oficiat Litia Morțească la mormântul protoiereului Ioan Paiu, care la data de 7 iunie 2022 ar fi împlinit vârsta de 72 de ani.

Fie ca Domnul Iisus Hristos Cel înviat să odihnească sufletele lor în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi!

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1560

Sărbătorile în viața creștinului ortodox

Deoarece suntem la un început de an civil, ar fi bine să aducem mai multă lumină asupra noțiunii de „sărbătoare”. Tocmai suntem în toiul sărbătorilor de iarnă și acestea, în mare parte, sunt în strânsă legătură cu anumite evenimente religioase: Nașterea, Tăierea împrejur și Botezul Domnului. Sărbătorile religioase nu sunt conform calendarului civil, care începe […]