Preotul Octavian Moșin – Cetățean de Onoare al comunei Trușeni

1554

Duminică, 5 iunie, un grup de consilieri din cadrul Consiliului Comunal Trușeni a poposit la biserica din satul Dumbrava pentru a-i conferi preotului-paroh din satul Dumbrava prot. Octavian Moșin titlul de ”Cetățean de Onoare” al comunei Trușeni.

Dna Margareta Burduja, secretara Consiliului, a dat citire deciziei Nr. 4/10 din 26.05.2022, fiind menționate meritele preotului Octavian Moșin în dezvoltarea comunei, pentru care a fost propus și acceptat în unanimitate drept cetățean de onoare.

Decizia a fost înmânată de către dl Ghenadie Nedreaga, primar interimar al comunei Trușeni, menționând rodnica activitate a părintelui și parteneriatul între diverse instituții sociale din comună și biserica din Dumbrava pe parcursul a două decenii.

 


Articole postate de același autor
1409

PS Ioan, Episcop de Soroca a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Țînțăreni, r. Telenești

Marți, 23 noiembrie 2021, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit slujba de sfințire a Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Țînțăreni, raionul Telenești. Episcopului vicar la slujba euharistică i-au coliturghisit: Prot. mitr. Vadim Cheibaș,  secretarul Mitropoliei Moldovei, […]