Actualitate

„Timpul nu e ultima realitate!”

81

Dacă timpul ar fi singura formă de existenţă, învăluită din toate părţile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranţele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera şi nu ai teamă” ar fi cel mai înţelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic faţă de toate, dacă în curând nu ne aşteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ţi gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea ameţelii alcoolice şi în paroxismul simţurilor periferice dezlănţuite!

Dar nu, timpul nu e ultima realitate! Timpul e numai o fază a vieţii. E faţa exterioară, faţa lumii căzute din regiunea trăirii spirituale. Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul. Fiecare ştie din experienţă că ceasurile fericite nu se observă când trec. Dimpotrivă, suferinţele puternice se experiază ca timp foarte lung, mai lung decât timpul matematic. Timpul se măsoară cu două măsuri: cu trăirea internă şi cu unitatea matematică, iar legătura dintre aceste două forme ale timpului este foarte laxă. O oră de timp matematic poate fi experiată uneori ca ceasuri întregi, iar alteori, ca un moment, sau pur şi simplu nu se observă. Aceasta înseamnă că veşnicia străbate în timp, invadează în el şi determină curgerea lui.

 

(Fragment din Pr. Dumitru Stăniloae, „Un an nou”, Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 1, 1 ian. 1935, p. 1)


Articole postate de același autor
2465

Mitropolitul Antonie Plămădeală – Mărturisitor în temnițele comuniste

Mitropolitul Antonie Plămădeală s-a născut la 17 noiembrie 1926 în familia cântărețului bisericesc Vasile Plămădeală din localitatea Stolniceni, județul Lăpușna. Urmează seminariile teologice „Gavril Bănulescu-Bodoni” de la Chișinău (1937-1944) și „Nifon Mitropolitul” din București (1944-1945). În timpul ocupației sovietice din perioada 1940-1941, tânărul Leonida urmează Școala Pedagogică din Chișinău. În 1945 se înscrie la Facultatea […]