Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului

11913

Astăzi, în calendarul creştin ortodox de stil vechi este lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, sau Postul Sântămăriei, ce se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.

Durează acest post două săptămâni de la 1/14 august până la 15/27 august.

Momentul Adormirii Fecioarei Maria nu este consemnat în Sfânta Scriptură, dar mărturia lăsată de Dionisie Areopagitul lămurește faptul că Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morții – adormirii sale, iar Apostolii care erau în diferite țări spre a împlini misiunea de propovăduire au fost aduși pe nori la sicriul Maicii și, desigur, au săvârșit rugăciuni și cântări până în momentul îngropării ei în satul Ghetsimani.

Astfel, pe lângă faptul că Biserica a stabilit data prăznuirii Adormirii Maicii Domnului la 15/28 august, a mai hotărât ca acest eveniment din viața religioasă să fie precedat de post.

Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea-aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare (ed. cit., p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX, când se consumă mâncare uscată; marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin. La 6/19 august (sărbătoarea Schimbării la Față), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin.

În această perioadă de două săptămâni, Biserica recomandă credincioșilor înfrânarea și îi îndeamnă la rugăciune și fapte bune.


Articole postate de același autor
2945

,,Cum să înțelegem și să fim gata de Judecata de apoi’’. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu

Ne aflăm în perioada premergătoare Postului Mare, astfel invitatul zilei de miercuri, 02 martie, Protoiereul mitrofor Nicolae Ciobanu, paroh al bisericii ,,Minunea Sf. Arh. Mihail și Gavriil’’ din s. Cruglic, r. Criuleni, a vorbit tinerilor despre ,,Cum sa înțelegem și să fim gata de Judecata de apoi”. Având drept suport citatul biblic, părintele a abordat […]