Seri duhovniceşti la Izvoare, Floreşti

Seri duhovniceşti la Izvoare, Floreşti

2350
  În seara zilei de duminică, 29 mai, s-a desfăşurat o seară duhovniceacă cu credincioasele din parohia Izvoare, r. Floreşti. Evenimentul s-a desfăşurat la iniţiativa protopopiatului Floreşti i cu concursul părintelui-paroh prot. Serghei Lai. Invitatul serii a fost părintele Octavian Moşin de la Universitatea de Stat din Moldova. Enoriaşelor li s-a vorbit despre locul şi rostul Bisericii în viaţa creştinului, despre apropierea de cele sfinte, în special de Sf. Împărtăşanie. Au urmat un set de întrebări, la care au răspuns atât părintele Octavian, cât şi părintele paroh Serghei Lai. Totodată, au fost împărţite iconiţe şi cărţi de zidire sufletească, stabilindu-se organizarea unor astfel de întruniri trimestrial.

Articole Asemănătoare
1884

Slujitorii din Protopopiatele Drochia, Florești, Orhei, Rîșcani și Soroca convocați în Adunare la Reședința mitropolitană

Joi, 22 septembrie, la Reședința mitropolitană au fost convocați în Adunare, protopopii şi preoţii parohi ai bisericilor din Protopopiatele Drochia, Florești, Orhei, Rîșcani și Soroca. La şedinţa prezidată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, au mai participat Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, Preacucernicul părinte Protoiereu Mitrofor Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei Moldovei, protopopii și […]

Articole postate de același autor
1529

Denia din Joia Mare cu cele douăsprezece Evanghelii ale Patimilor în Catedrala Episcopală din orașul Ungheni

13 aprilie 2017. În seara zilei de Joi, din Săptămîna Patimilor, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Utrenia cu cele douăsprezece Evanghelii ale Patimilor în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. Pericopele evanghelice ale acestei slujbe ne amintesc şi alcătuiesc un tablou complet al învăţăturilor Domnului nostru Iisus […]