„Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”…

2929

Măicuțelor, care cădeau în păcatul deznădejdii, Sfântul Serafim de Sarov le spunea să mănânce puțină pâine. Pâinicica va alunga și tristețea și trândăvia. Are pâinea și o astfel de putere miraculoasă, doar că asupra omului îndestulat de toate această regulă nu prea se aplică. Este necesar să înveți lecția postirii și abținerii, pentru ca să primești gustul adevărat al unei bucăți de pâne și să fii mângâiat.

Societatea modernă disprețuiește abstinența, iar tristețea omului devine tot mai apăsătoare. Nu doar trupul, ci și sufletul devine desfrânat în zilele noastre, iar omul tânjește tot mai mult după starea sa de altă dată.

Aceste lucruri au fost spuse în secolul XIX. Iar de atunci tristețea și mai mult a pus stăpânire pe sufletele noastre. Anume ea împinge mii de oameni să sară de pe acoperiș, sau să se piardă în prăpastia desfrâului și drogurilor. Industria divertismentelor nu este în stare să vindece depresia, din contra, ea doar acutizează această stare.

Este necesar să folosim metodele vechi. Să aprindem candela, să batem o metanie. Să ajunăm până seara. Să citim Evanghelia. Pe un astfel de om la sigur îl va bucura pânicica. Și îi va alunga tristețea.

Și nu doar tristețea… Această pâine ne va ajuta și în educarea copiilor. Copiii trebuie să simtă și foame. Nu vorbim acum de copiii abandonați și părăsiți, dar de acei care au de toate, dar anume această puțină înfometare îi va ajuta să înțeleagă viața, să-i compatimească pe cei săraci, să înțeleagă rostul muncii.

Ne-am rasfațat copii noștri prin posibilitatea alegerii ce și-ar dori să mănânce. Le-am stricat gustul cu numeroae dulciuri. I-am învățat să strâmbe din nas, atunci când la prânz le propunem o supă obișnuită, și să declare „nu-mi place”, „nu vreau să mânânc aceasta.”

Există o regulă veche: dacă copilului îi este foame, dar refuză să mânânce pâine, înseamnă că de fapt el nu este flămând. Căci anume foamea este cel mai bun condiment pentru orice bucate.

Iar dacă nu ne dorim să trecem prin chinurile unei foamete reale, dacă tindem să ajungem la o simplitate mântuitoare, dacă ne dorim să ne simțim copiii ai Tatălui Ceresc, ar trebui să acordăm o atenție sporită acelor lucruri pe care nu suntem obișnuiți să le remarcăm, pe care ne-am obișnuit să le considerăm veșnice și indispensabile.

Puteți desigur să nu fiți de acord cu mine, însă nu prea înțeleg cu ce ochi priviți la cer atunci când spuneți: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”…

 

Autor: Pr. Andrei Tcaciov

Sursa: parapetros.ru


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
2068

Cum s-ar mai putea însufleţi tineretul de azi?

Tineretul nostru ar trebui puţin să se cunoască pe sine, istoria neamului, strămoşii şi martirii lor. Cunoaşterea martirilor şi adevărului istoric va trezi în noi şi cunoaşterea de sine. Dacă noi nu ne lustruim memoria şi nu ne cunoaştem martirii şi jertfele înaintaşilor noştri, nu ne putem redeştepta. Nu avem dreptul să trecem peste jertfele […]