Actualitate

Postul presupune pregăti­rea pentru sărbătoare

3370

Anul bisericesc este alcătuit astfel încât cele mai mari sărbători sunt precedate de post. Postul presupune pregăti­rea pentru sărbătoare: pocăința, curățirea, unirea cu Domnul în Taina Împărtășaniei. În Evanghelie se vorbește des­pre taina Întrupării Domnului.

Chiar și îngerii se uimesc de faptul că Domnul S-a întrupat și S-a făcut om întreg, fără păcat, și ne-a arătat calea mântuirii. Unii, privind la Hristos și amintindu-și păcatele lor, deznădăjduiesc. Nu este corect. Trebuie să crezi în milostivirea lui Dumnezeu, care este incomparabil mai mare decât orice păcat, asemenea unui fir de praf în mare.

 

(Părintele Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov, Învățături și întâmplări minunate, Editura Sophia, București, 2011)


Articole postate de același autor
557

Cei 16 noi sfinți canonizați de Patriarhia Română vor fi înscriși și în Calendarul Bisericii Ortodoxe a Poloniei

Cei 16 noi sfinți canonizați în contextul Centenarului Patriarhiei Române vor fi înscriși și în Calendarul Bisericii Ortodoxe a Poloniei. Decizia a fost aprobată de Sinodul Bisericii Poloneze, la cea mai recentă ședință de lucru, derulată în data de 18 martie la Varșovia. În cadrul aceleiași ședințe, Biserica Poloniei a canonizat mai mulți martiri, uciși în Masacrul de […]