O sărbătoare de suflet desfăşurată la Casa Limbii Române din or. Ungheni

1849

Marţi, 27 decembrie 2016, în incinta Casei Limbei Române din or. Ungheni a avut loc o activitate cultural-artistică cu aspect caritativ. Această activitate a fost organizată cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru 41 de copii aflaţi sub tutelă. Întrucât copii respectivi fiind orfani sau cu o situaţie social vulnerabilă şi neavând parte de multe bucurii ale sărbătorilor de iarnă de care au parte ceilalţi copii, li s-a organizat momente artistice de care s-au bucurat. Toate aceste momente de sărbătoare au fost organizate de mărinimoasa şi distinsa doamnă Rodica TOMA, director la Casa Limbii Române. La final copii au primit de la Moş Crăciun cadouri, care au fost adunate prin iniţiativa doamnei Rodica TOMA, de la mai mulţi binevoitori, printre care s-a enumerat şi Episcopia de Ungheni şi Nisporeni.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, la această activitate a fost prezent şi prot, Ştefan RÂMBU, Preşedintele Sectorului Eparhial Relaţii Culturale. În cadrul acestei activităţi, în cuvântul oferit, prot. Ştefan a adus mesajul de felicitare al Preasfinţitului PETRU, cu ocazia sfintelor sărbători de care ne apropiem, a adus cuvânt de înaltă apreciere şi recunoştinţă doamnei Rodica TOMA şi oamenilor de bună credinţă care contribuie la înfăptuirea acestor activităţi. Totodată menţionăm că li s-a oferit copiilor cîte o iconiţă cu Hrisos în mijlocul copiilor, iar celor mai îndrăzneţi care au răspuns la diferite întrebări legate de tematica sfintelor sărbători de iarnă li s-a oferit câte Cărţi de rugăciune pentru copii, Povestiri pentru copii şi Mica Biblie.

La final prot. Ştefan a îndemnat atât pe copii, cât şi pe cei maturi să fie prezenţi la slujba de la Sărbătoarea Naşterea Domnului. Atât organizatorii, cât şi beneficiarii acestei activităţi au adus sincere mulţumiri Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni pentru cuvintele de apreciere, de felicitare şi de încurajare, cât şi pentru darurile oferite. 

sursa http://episcopia-ungheni.md/


Articole Asemănătoare
1952

Din inimă pentru o copilărie fericită

Biserica din comuna Ghidighici a devenit un loc de refugiu pentru zeci de copii aflați în dificultate. Acolo sunt îngrijiți de părintele Maxim și soția sa, care în fiecare zi le asigură o masă caldă și le oferă ajutor de fiecare dată când sărăcia îi alungă de acasă. Sursa: http://www.jurnaltv.md/

Articole postate de același autor
1235

Episcopul Ioan al Sorocii: „Dumnezeu ne vrea degrabă împăcaţi şi pregătiţi”

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a arătat diferenţa dintre judecata particulară şi cea universală, subliniind faptul că judecata de apoi, cea universală, este completă, definitivă şi înfricoşătoare. „Evanghelia […]