„Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră“

491

 

Învierea Domnului este adevărul suprem şi temelia credinţei noastre creştine. Căci „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră’’ ne spune Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 15, 17). Credința noastră îşi pierde esenţa dacă nu credem în Înviere.

Faptul că suntem muritori, o cunoaştem cu toții. La o vârstă foarte fragedă aflăm că va veni neapărat timpul când va trebui să părăsim această lume. Aflăm, conşientizăm şi primim acest adevăr, dar sufletul nostru nu poate accepta această ideie, căci moartea reprezintă cea mai grea experienţă prin care trebuie să trecem fiecare.

Moartea e elementul care ne devalorizează viața. Din pricina morţii pierdem bucuria  tinereţii, a dragostei, şi a tuturor realizărilor. Pentru că dacă nu voi mai fi, ce rost au toate? Dacă toţi vor muri, pentru cine sunt toate lucrările mele? Cu alte cuvinte moartea este cel mai important obstacol în calea vieții și a fericirii omului. Frica de moarte e capabilă se ne răpească orice bucurie, inclusiv cea de a iubi, de a dărui, de a fi părinte, și chiar bucuria de a ne ruga.

În lumea îmbolnăvită de această frică vine Hristos și ne spune:: „Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi! Eu am biruit moartea. ,,Cuvinte care ar trebui să reprezente cea mai mare bucurie: moartea nu mai are nici o putere asupra noastră! Bucuria nemuririi fiecăruia dintre noi ne-o aduce Hristos de Paști. Suntem nemuritori în Hristos, nu mai trebuie să ne fie frică. Bucuria Învierii ar trebui să fie o bucurie fără de sfârșit, cuprinsă şi în bătaia clopotelor, şi în cuvintele „Hristos a înviat”, dar şi în dargostea pe care ne-o dăruieşte Mântuitorul.

Totuşi adesea nu simţim o astfel de bucurie. Și nu doar de Înviere, dar chiar şi în viaţa de zi cu zi. Poate ar fi cazul să ne întrebăm: „ce-mi împiedică sufletul să simtă această bucurie?” Unii spun că bucuria le-a răpit-o păcatul. Aşa e. Între Hristos cel Înviat și noi stă păcatul, păcatul nepocăit, nerecunoscut şi neînțeles. Desigur, Spovedania ne dăruieşte din nou liniştea sufletului tulburat de păcat; este curcubeul de după furtună. Dumnezeu Iubire este, nu doar are iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer şi ne aduc iertarea.

Totuşi chiar şi cei care se străduie să ducă o viaţă creştină mărturisesc: „Mă spovedesc des şi Sfintele Taine le primesc, şi o viaţă în învăţătura Bisericii încerc să duc, dar bucuria pe care ar trebui să mi-o aducă trăirea credinţei, nu o simt.” Păcatul în aşa caz nu mai este o barieră. Obstacol pentru primirea acestei tainice bucurii devine altceva, şi probabil că anume lipsa acelei credinţe în biruinţa asupra morții.

Să revenim la cuvintele Apostolului „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră“, poate într-adevăr zădarnică ne este credinţa. Acolo, undeva în adâncurile sufletului ceva se întâmplă. Nu simţim nu doar bucuria de la Învierea lui Hristos, ci chiar de la însăşi viața noastră. Sensul vieţii, al bucuriei este ascuns pentru noi. Nu ştim să ne bucurăm pentru fiecare răsărit şi apus de soare... pentru fiecare zâmbet care ne luminează ziua, pentru bucuria a tot ce este şi ne înconjoară. 

Abilitatea de a simţi bucuria există în adâncul sufletelor noastre, de fapt, e însăși natura sufletului nostru, materia, esenţa spirituală a sa. Este o proprietate pe care ne-a oferit-o Dumnezeu. El spune: „Veţi fi după chipul și asemănarea mea.” Iar El este Duh, este iubire, Atotfericire. Iar reflecția acestor calităţi ar trebui să o  simţim în sufletul nostru, care este în esenţa sa bucurie și dragoste.

De ce atunci nu suntem în stare să ne bucurăm, dacă însuşi sufletul nostru este o energie a dragostei şi abucuriei? Pentru că ne-am umbrit sufletul și nu doar prin păcat. L-am umbrit printr-o frică şi o protecţie dură. Uneori oamenii nu se bucură numai din motivul că se gândesc că  va veni neapărat o perioadă de întristare. Aţi auzit probabil expresia: „viața e ca o zebră: o dungă albă, una neagră”. Însă nu este, nici pe departe, aşa. Dacă ducem o viaţă cu şi întru Hristos, este o viață a luminii, a bucuriei și a dragostei, in pofida tragediilor şi a suferinţelor  inevitabile. Bucuria nu este legată de lipsa grijilor, ea nu este nici fără de durere, iar fericirea nu este fără suferințe.

Bucuria și fericirea înving suferinţele. Înving, deoarece sunt mai puternice, pentru că însuşi Domnezeu este mai puternic decât diavolul, pentru că lumina este mai puternică decât întunericul.

Bucuria noastră de Paști – este o convingere profundă, nu numai în faptul că Hristos a înviat, dar şi că bucuria este mai puternică decât tristeţea.

Natalia Lozan

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
3132

Să nu bravaţi!

Primul sfat pe care vi-l dau: să nu bravaţi! Să nu ţineţi crucile afară! Să nu faceţi ca Sfântul Petru: „Dacă toţi Te vor părăsi, eu nuuu!” Ce consider eu cel mai important: să vă daţi seama care-i deosebirea între a brava şi a face ce vrea Dumnezeu. Asta aş vrea s-o înţelegeţi foarte bine, […]

Articole postate de același autor
427

Tabăra de vară desfăşurată la mănăstirea Curchi – “Calea tânărului către Dumnezeu prin smerenie şi ascultare”

În perioada 16-18 august 2016 tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi au participat la tabăra de vară desfăşurată la mănăstirea Curchi cu tema “Calea tânărului către Dumnezeu prin smerenie şi ascultare”. Tabăra din acest an, organizată cu binecuvântarea părintelui arhimandrit Siluan (Şalaru), stareţul mănăstirii Curchi, este la prima ediţie, dar care credem că va reprezenta […]



Urmăriți-ne pe Facebook!