Actualitate

Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul…

387

Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul…  Părintele Arsenie Boca zicea că de două ori trebuia să se întâlnească omul cu el: o dată când îi spune şi a doua oară la moarte, să-i spună dacă a făcut ce i-a spus. Foarte corect! Ce rost are să meargă, cum merg unii, că să-i spună unul, că să-i spună altul, că un cuvânt de folos, că nu ştiu ce. Și-apoi adună la cuvinte de folos şi nu împlineşte nimic!

Naşteţi-vă sfinţi! Părintele Arsenie îi îndemna pe oameni să nască sfinţi. Bineînţeles că pentru a naşte sfinţi trebuie să fii sfânt sau trebuie să tragi de tine spre idealul sfinţeniei. Şi când începem să ne ocupăm de noi înşine, putem să ne cunoaştem, să aflăm negativele noastre, să cunoaştem încărcătura dată de alţii şi pusă în noi, s-o rezolvăm; dar aceasta cere timp şi osteneală.

Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală.

Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti.

Cine face curte nu face carte.

Pe o pictură făcută de Părintele Arsenie cu Judecata de Apoi e scris: „Tu eşti noi”. „Tu eşti noi”, ca şi când ar spune faptele oamenilor: Fii atent că tu cum eşti acum, să ştii că eşti noi, tu eşti ceea ce ai făcut, tu eşti ceea ce ai gândit, tu eşti ceea ce ai vorbit, tu eşti ceea ce ai simţit, tu eşti ceea ce ai citit. Tu eşti noi. Noi ne-am alcătuit în tine. Cartea vieţii tale eşti tu însuţi.

Din Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 187-188


Articole Asemănătoare
5426

Diavolul prezintă o mie de „pricini binecuvântate” care îi pot despărţi pe soţi

Diavolul e viclean și prezintă o mie de „pricini binecuvântate” care îi pot despărţi pe soţi Trebuie să ne străduim să sacrificăm totul pentru a păstra pacea în familie. Diavolul e viclean. El ne prezintă o mie de „pricini binecuvântate” care îi pot despărţi pe soţi. Aceştia au neapărată nevoie să-şi cruţe unul celuilalt sentimentele […]

Articole postate de același autor
4969

Peste 25% dintre ruși sunt pregătiți să respecte Postul Sfintelor Pasti

Potrivit unui sondaj realizat în martie de institutul Vtsiom (Centrul de cercetare a opiniei publice din Rusia), rușii au început să postească tot mai des și, de asemenea, să respecte Săptămâna Albă mai numintă și săptămâna brânzei (săptămâna dinaintea Postului Mare). Astfel, în acest an, 27% dintre ruși și-au propus să respecte Postul Mare, 18% […]