Cu „îngerul” la masă

1235

A fost odată un băieţel care şi-a dorit foarte mult să întâlnească un înger. Auzise el că îngerii sunt frumoşi şi buni, şi, într-o zi, a pornit în căutarea unui înger. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine gentuţa cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, ca să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.

Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin sufletul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân trist şi amărât, dar cu o faţă luminoasă, care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.

Băieţelul şi-a pus gentuţa în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi, când să guste din ea, a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Atât de minunat şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nicio ezitare şi fără nicio reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.

Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, mulţumit de bucuria pe care i-o făcuse bătrânul, din care radia atâta dragoste. Nici nu apucă bine să facă doi paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, cu doi stropi de lacrimi în ochi, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei lui plină de fericire, dânsa îl întrebă: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”.

Copilul îi răspunse: “Am stat la masă cu un înger!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată, cu toate că e mai bătrân decât mi-l închipuiam!”.
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi fiul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a putut să nu îl întrebe: “Tată, ce ai făcut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”.

El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu un înger!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât mi-l închipuiam!”.

***
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de bunătate şi milă. Toate acestea au puterea de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt cele mai simple şi obişnuite manifestări prin care lucrează bunătatea şi dragostea divină.


Articole postate de același autor
1022

Să nu aşteptăm dragoste, ci să dăruim noi înşine dragoste

Să înţelegem în mod corect ce este dragostea autentică, să nu o confundăm cu pasiunea, cu emoţiile sau cu egoismul. Să ne amintim totdeauna de responsabilitatea pe care o avem faţă de cei dragi. Să nu aşteptăm dragoste, ci să dăruim noi înşine dragoste, s-o investim în celălalt (ţineţi minte ce spunea Ava Dorotei? „Nu […]