Cu fiecare „Doamne, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, batem la poarta milei dumnezeiești

10293

Un bîtrân ascet învăţa: „Cu fiecare «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!», pe care-l spunem, batem la poarta milei dumnezeieşti, în ceruri. Dinăuntru se aude un sunet ca un tunet, ba chiar mai puternic decât tunetul, mai puternic decât toate trâmbiţele: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». Şi răspunde Domnul Cel atotprezent: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele»”.

Sunetul acesta îl aude şi diavolul, căci toate duhurile vor, nu vor, aud. Cum? Să spunem că există un mecanism prin care auzim „hipersunetele”, aşa sunt numite ştiinţific sunetele pe care nu le poate auzi urechea umană, datorită unei frecvențe speciale. Aşa şi duhurile aud şi cuvântul lăuntric şi pot aprecia cu aproximaţie ceea ce se întâmplă. Şi mă refer şi la duhurile bune, îngerii, şi la duhurile rele, demonii. Prin ceea ce gândim sau spunem atragem harul divin sau îl alungăm; iar duhurile văd lucrul acesta. Cum explicăm faptul că atragem harul cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul?” Prin faptul că vrăjmaşii sunt afectaţi direct şi se ard, şi de aceea fug. Atunci când spunem Rugăciunea lui Iisus, diavolul este deranjat şi pleacă, iar harul divin lucrează pentru noi, ne răcoreşte, iar pe duhurile rele le arde. În felul acesta, înţeleg ce se petrece cu noi, din foc, căci duhurile nu sunt cunoscătoare de inimi pentru a înţelege când cineva se roagă cu smerenie sau nu se roagă cu smerenie şi se vede pe sine sfânt.

„Ia să văd dacă se roagă cineva smerit – zice vrăjmaşul – acesta, precum văd şi aud, zice rugăciunea inimii”. Acum cel ce se roagă face un fel de autocritică şi zice: Dacă mă simt bine, înseamnă că sunt în regulă: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, repetându-o mecanic, aşa, de multe ori. Dar nu este alungat vrăjmaşul cu un asemenea mod de rugăciune. Cine ştie din ce fel de inimă iese; din ce fel de minte sau din ce cugete... Este ca şi cum ar zice: „Miluieşte-mă pe mine, cel preasfânt. Miluieşte-mă pe mine sfântul, mai mult decât sfântul, căci nu e altul ca mine în lume. Dar cine sunt eu? Sunt unicul în lumea aceasta!”.

Chiar de nu spune cineva acest lucru, ci doar are sentimentul acesta despre sine şi rugăciunea sa, duhul său prinde o anumită stare, are o anumită expresie, fie că o percepem sau nu, dar duhul viclean o percepe imediat ca fiind o stare duhovnicească plină de sine.

Însă, rugăciunea inimii făcută cu smerenie are harul care arde pe demon, nu pentru că spunem exact cuvintele respective –„Doamne, Iisuse Hristoase, Miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” –, ci fiindcă această rugăciune aduce cu sine smerenia. Nu este „fetişism” rugăciunea în sine, adică nu este un obiect magic ce mă protejează, nu alungă demonul automat, magic, căci Dumnezeu nu pedepseşte făptura Sa. Este o lucrare ce îmi aduce smerenie şi pocăinţă, iar pentru faptul că demonul este plin de mândrie, acolo unde va mirosi mireasma adevăratei smerenii, se autodistruge și este ars. Iadul diavolului este rugăciunea făcută cu smerenie, iar bucuria lui este rugăciunea făcută cu mândrie.

Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, p. 21-23


Articole Asemănătoare
392

Cât de repede uită omul de Dumnezeu şi se pierde cu belşugul!

Unii spun: „Cred că Dumnezeu mă va ajuta”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Aceştia Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi voii Lui, ci banilor. Dacă nu vor înceta să iubească banii şi să-şi pună nădejdea lor în ei, […]

Articole postate de același autor


Urmăriți-ne pe Facebook!