Am rămas impresionat cum un gând smerit face ca Harul lui Dumnezeu să acţioneze de îndată. A venit odată la Colibă o pisică străină. Sărmana, cred că mâncase ceva care i-a făcut rău şi cerea ajutor. Se zvârcolea de durere şi sărea precum caracatiţa când este lovită. …Mi-era milă că o vedeam în starea asta, dar nu puteam să fac nimic. O însemnam cu semnul Sfintei Cruci, dar nimic; o însemnam din nou, tot nimic. „Bre, netrebnicule, mi-am spus atunci în sinea mea, vezi în ce hal eşti? De atâţia ani eşti călugăr şi nici o pisică nu poţi să ajuţi!”.
De îndată ce m-am prihănit pe mine însumi, de unde pisica trăgea să moară, dintr-odată şi-a revenit. A venit lângă mine şi a început să-mi lingă picioarele şi să facă bucuroasă nişte tumbe frumoase… Ce putere are smerenia! De aceea spune: „Întru smerenia noastră, ne-a pomenit pe noi Domnul!” (Psalm 135, 23).
Am observat că un gând smerit îl face pe om să strălucească. Când omul îşi ia greşeala în întregime asupra sa, este scăldat de Harul lui Dumnezeu. Zilele trecute a venit la Colibă un medic cu mulţi copii care mi-a spus: „Părinte, sunt foarte mândru şi aceasta se face pricină ca şi copiii mei să facă neorânduieli”. Şi aceasta o spunea în faţa copiilor săi şi ochii lui erau scăldaţi în lacrimi, dar chipul îi strălucea.
Acelaşi lucru l-am observat acum câteva zile şi aici. Au venit câteva surori să discutăm. Am discutat diferite lucruri şi am fost nevoit să le mustru cu asprime. Una din tre ele nu s-a folosit deloc; rece a venit, rece a plecat. Spunea cu de-amănuntul toate cusururile celorlalţi.
Vezi, cine nu lucrează asupra lui însuşi are această…„harismă”! Pe cealaltă atât de mult au mişcat-o cuvintele mele, încât a început să plângă. S-a smerit, dar apoi chipul ei strălucea. Vedeţi ce face un gând smerit cu zdrobire de inimă? Toate cusururile dispar îndată, omul se pune în rânduială şi chipul său străluceşte; în timp ce un gând de mândrie sau de hulă, îl întunecă.
Un gând smerit pe care şi-l aduce omul pentru o clipă îi înalţă duhovniceşte sufletul mai mult decât ani de zile de nevoinţe mai presus de fire.
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Ed. Evanghelismos, 2007, p. 169-170
