PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit de Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

1637

„Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!”

În ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.  Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

Biserica a stabilit ca această mare sărbătoare a lui Hristos și a Maicii Domnului să fie prăznuită pe 2/15 februarie, pentru că atunci se implinesc patruzeci de zile de la Nașterea lui Hristos după trup. Episodul aducerii lui Hristos la templu, este descris numai de către Sfântul Evanghelist Luca (Luca 2, 22-39).

Întâmpinarea Domnului nu este o sărbătoare care se referă doar la Împăratul Hristos, prin înfățișarea uneia dinte etapele dumnezeieștii iconomii, ci este și o sărbătoare a omului trăitor în Hristos.

Sfântul Atanasie cel Mare ne îndeamnă ca această sărbătoare să ne devină prilej să ne asemanăm cu Dreptul Simeon și cu Proorocița Ana. Trebuie și noi să Îl întâmpinăm pe Hristos îmbracați în nevinovăție, în pocăință, în cumințenie, în curăție și, în general, în dragoste de Dumnezeu și de oameni. Nimeni nu poate să Îl întâlnească într-un alt fel pe Hristos, Care este adevarata viață.

La finalul Sfintei Liturghii PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți, după care a oficiat o panihidă întru pomenirea ostașilor căzuți în războiul din Afganistan. La slujba de pomenire au fost prezenți Ministrul Apărării, d-ul Victor Gaiciuc, veterani ai războiului, rude și prieteni a celor care și-au pierdut viața în conflictul militar.

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1865

Circa două mii de creștini au participat la Procesiunea cu Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” în jurul orașului Soroca

În după amiaza Duminicii a VI-a după Cincizecime, 24 iulie 2022, mulțime de credincioși din partea de nord a Țării și nu numai, s-au adunat la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din mun. Soroca unde, Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Episcop Ioan însoțit de preoți și credincioșii adunați în număr mare, au pornit în procesiune cu […]