Cum a ajuns Sfântul Siluan Athonitul din deznădejdea cea mai neagră la bucuria în Hristos

3271

Părintele Siluan (Sfântul Siluan Athonitul) nu doar că a vorbit despre iubire, ci a și practicat-o. El și-a închinat viața rugăciunii pentru dușmani, pentru lumea înstrăinată și trecătoare, într-un mod smerit, dar cutezant. Această rugăciune devine o lucrare periculoasă și ambiguă, dacă nu este făcută dintr-o smerenie completă. Putem foarte ușor deveni conștienți de dragostea noastră și imediat suntem atacați și infectați de mândrie și vanitate. Nu putem iubi curat fără ca dragostea lui Hristos să umple și să lucreze în inima smerită. Nu poate fi „sfânt” decât cel care știe că sinele său nu este decât un „biet păcătos” în disperată nevoie de ajutor și iertare. Iar astfel, harul lui Dumnezeu spală toată pata și vindecă orice slăbiciune. Slava sfinților se arată prin smerenia lor, precum slava Unului Născut s-a arătat prin smerenia deplină a vieții Sale pământești. Iubirea a fost răstignită în lume.

În urcușul său duhovnicesc, Părintele Siluan a trecut prin trista experiență a „nopții negre”, a abandonului și singurătății totale. Și totuși nu era nimic sumbru sau morbid la el. Întotdeauna era calm și tăcut, întotdeauna strălucind de bucurie. Era o bucurie în Hristos, foarte diferită de orice altă bucurie lumească. După cum aflăm din povestea vieții sale, această bucurie a dobândit-o după o lungă și grea cursă și după un nesfârșit și „nevăzut război”. Rămas singur, omul este lăsat pradă disperării și ruinei. Mântuirea este doar în Hristos. Sufletul trebuie să se prindă de El. Omul nu este niciodată lăsat singur, decât atunci când alege să Îl părăsească pe Dumnezeu. Părintele Siluan cunoștea din propria experiență groaza și pericolele întunericului celui mai din afară. Însă tot din propria experiență a cunoscut imensitatea dragostei dumnezeiești. Ea strălucește până și peste infernul încercărilor, al chinurilor și al necazurilor. Tocmai pentru că Dumnezeu este Iubire. Părintele Siluan face parte dintr-o lungă și venerabilă Tradiție. El nu a fost singurul din vremea sa. În fiecare generație a existat un nor de mărturii ale tainelor Împărăției. Neșansa noastră este că nu-i cunoaștem și că nu ne pasă de ei sau de mărturia dată. Suntem cuprinși de grijile lumești. Povestea Părintelui Siluan reprezintă un binevenit semnal pentru generația noastră, tras pentru acel unic „lucru de mare preț” care nu ne este luat niciodată. De asemenea, este și o invitație la pelerinajul credinței și al speranței.

 

(Părintele Andrew Louth, Gânditori ortodocși moderni. De la Filocalie până în prezent, traducere de Lucian Filip, Cristian Untea, Justin A. Mihoc, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 550-552)


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
331

Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a doua după Rusalii (a Sfinţilor Români): „Sfinții întăresc unitatea Bisericii”

Creştinismul românesc a rodit şi el din sine mulţi şi minunaţi sfinţi, chiar dacă smerenia caracteristică poporului nostru sau alte împrejurări istorice nefavorabile în care a avut de trăit au făcut ca Biserica noastră să nu canonizeze decât un mic număr dintre ei şi aceasta de-abia în 1955. Sfinţii români au existat însă în mod […]