Actualitate

Pregătirea tinerilor părinți pentru nașterea primului copil

2515

Mi se pare foarte important ca în astfel de situaţii familia să aibă prieteni cu copii, care vin la aceeaşi biserică şi care le-ar putea da un sfat în această privinţă. Nu este obligatoriu să copiezi experienţa altora, dar este bine să ştii cât mai multe dinainte, cum să te comporţi cu copilul, ce greutăţi şi probleme pot apărea pe parcursul drumului care vă aşteaptă. Părinții tineri şi neexperimentaţi obosesc adesea doar pentru că nu se comportă cum trebuie cu copilul. Până acum, mulţi au închipuirea falsă cum că pruncul ar trebui hrănit după un orar prestabilit, ar trebui învăţat cu o disciplină teroristă şi că ar putea fi „stricat” dacă îl iei prea des în braţe sau că cel mai important este să fie strâns înfăşat şi altele asemenea. Odată cu cel de-al doilea, al treilea, al patrulea copil, când părinţii deprind creşterea pruncilor, toate aceste nonsensuri dispar din capul lor.

În medicină multe lucruri s-au schimbat în ce priveşte creşterea copiilor. Astăzi, copiii nu mai sunt chinuiţi ca odinioară, când erau aduşi la mamă abia după două-trei zile de la naştere. De fapt, copilul nu poate fi stricat prin manifestarea dragostei pentru el, căci nu poate să-i fie rău în braţele mamei, ale tatălui, iar dorinţa lui de a fi cu cineva este firească. El trebuie să mănânce atunci când simte nevoia și nu trebuie chinuit cu de-a sila, căci la vârsta de trei luni copilul nu face nazuri la mâncare.

 

(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 173)


Articole postate de același autor
9204

Discursul care i-a impresionat pe Patriarhul Daniel și pe Ioan-Aurel Pop, la Putna

Patriarhul Bisericii Ortodoxe şi Preşedintele Academiei Române au aplaudat admirativ discursul naţionalist rostit de Silvian Emanuel Man, preşedintele de onoare al Ligii Studenţilor Iaşi, la Congresul Studenţesc de la Putna. Congresul Studenţesc de la Putna a avut loc pe 16 august. Este vorba despre un eveniment aniversar din cadrul Serbării cu acelaşi nume, dedicate împlinirii […]