Lămurire privind un mesaj audio cu iz profetic de natură „seismico-apocaliptică”

4785

Pentru că foarte mulți m-au abordat în legătură cu acest subiect, recunosc că nu știu cine este „părintele-profet” cu duh „cutremurător” de alarmist apocaliptic, dar iată câteva observații (pe care le-am trimis deja pe mail și pe WhatsApp celor apropiați):

  1. Nu zice cine este și de unde vine (mănăstire, schit, chilie, ascultare) acest „părinte” destul de tânăr și neliniștit (după voce și ton poruncitor) ca să fie credibil. Probabil se și folosește de autoritatea hainei monahale/clericale, nu știu. Oricum, pentru un creștin, nu haina e importantă, nici chiar locul unde viețuiește, ci virtutea lui și cultura Duhului, prezența lucrătoare și luminoasă a lui Hristos în el. Chiar dacă rugămintea/îndemnul de a pune crucea la vedere (la ușă) pare un mesaj bun, credibil, cumva mărturisitor (deși sugerează mai degrabă o atitudine magică decât una iubitor-duhovnicească), totuși asta nu-l legitimează pe autorul lui a fi un om trimis/luminat de Dumnezeu, și nici noi nu trebuie să ne încolonăm în spatele oricui grăiește ceva părut pozitiv, manipulând auditoriul neinstruit și fără discernământ duhovnicesc.
  1. După forma mesajului, mie mi se pare crud și mânios „profetul” ăsta. Amenințările lui (referitoare la „îngerul morții” care ” în curând va trece și va aduce de la Bunul Dumnezeu ceea ce a poruncit în acest uriaș cutremur ce se va declanșa”) reflectă mai degrabă un „duh” vechi-testamentar și sunt adresate unor oameni care par că țin numai la viața asta și încearcă să facă slalom printre încercările/cataclismele globale sau locale. Profită de faptul că un cutremur e imprevizibil (și chiar e posibil oricând, plagiindu-i pe mai vechii profeți mincinoși Hâncu, Istrate și Moise Guran) și de starea buimacă a oamenilor deja speriați (de „cornora(t)” virusul ucigaș), descurajați și aproape auto-dezarmați… Plus că „părintele-profet” se arată și cam incult, după câte opriri și greșeli de vorbire face. Iată: zice „tatăl a dat drumul la acel cutremur” de parcă ar fi o minge sau un animal sălbatic. Apoi mai zice că la cei fără cruce la ușă și necredincioși „va fi vai și amar”, sugerând o suferință fizică viitoare implacabilă și chiar meritorie doar a celor păcătoși. Or, în istorie, Dumnezeu a procedat altfel, mai presus de judecata noastră mărginită și uneori crudă/răzbunătoare, chemându-ne pe toți la pocăință, fie că pătimim sau nu „după păcatele noastre” (vezi prăbușirea turnului Siloamului).
  1. După conținutul mesajului, „părintele” transmite frică, tulburare și chiar disperare (probabil din preaplinul inimii și experienței lui), amestecând pilde din Vechiul Testament cu profeții seismico-apocaliptice, evenimentele triste/tragice viitoare (neclare, ascunse în ceața groazei sugerate de autor) noi putându-le traversa doar acceptându-ne soarta. Iar dacă-ți pui crucea la ușă (parcă gestul ăsta devine prioritar, nu mai contează că o ai deja în casă, alături de alte icoane!), scapi viu și nevătămat (fizic) cu toată casa ta, „îngerul morții” (personajul principal al scenariului horror propus) oprindu-se fix în fața ușii casei tale, bifând pe răbojul lui fapta ta bună și trecând apoi la următoarea casă, a păcătoșilor nedemni de iertare. Afișarea crucii, desigur, este un gest de mărturisire a credinței, dar dacă e făcută cu respectul cuvenit și dacă e confirmată de fapte bune, săvârșite din iubire milostivă și smerită, nu cu mândrie, magie și ipocrizie. Totuși, nu mai bine ții crucea la gât și în gând, discret, fără paradă și fără bravadă (după cum spuneau Părinții noștri Sofian și Adrian), interiorizându-i mereu puterea prin rugăciune și cugetare la Mântuitorul Hristos și fapte bune? Doar așa ne umplem de puterea ei, unindu-ne cu Domnul Hristos, iar Crucea, din semnul Fiului Omului, devine  semnul biruinței Lui în noi asupra păcatului, fricii, morții și diavolului. Căci așa o și numim: „păzitoare a creștinilor, armă asupra diavolului, armă de pace, nebiruită biruință”. Pe de altă parte, crucea o pui la loc de cinste în casă, la loc curat, din dragoste de Hristos, eventual în camera mare din centrul casei pe peretele dinspre răsărit, lângă icoane (ca să-ți amintească de pomul vieții din rai – Hristos) și te rogi înaintea ei ca înaintea Lui, cu sfială și dragoste, nu în grabă, ca la ușă! Iar coborârea crucii din locul de cinste care i se cuvine în mijlocul casei și plasarea ei într-unul lăturalnic/nepotrivit din cauza fricii de „îngerul morții” sună deja a superstiție, dacă nu a dispreț și chiar a blasfemie.
  1. În mare parte, deci, mesajul e foarte pământesc, cu o înțelegere precară a credinței creștine și a lucrurilor, de parcă toți vrem să ne apărăm/îngrădim cu orice preț casa (lucrurile) și viața asta trupească; de parcă nu ne punem în mâna lui Dumnezeu și nu vrem să înțelegem că El, uneori, în pedagogia Lui infinită, ne ajută să rupem atașamentul nostru exagerat/pătimaș față de obiecte și prin pierderea lor violentă. Or, și acesta este un alt sens al Crucii, al lepădării de sine, de averi și păreri, pentru a-L căuta numai pe Domnul Iisus Hristos – Singurul vrednic de iubit cu toată ființa.
  1. În continuare, „părintele” încearcă „să dreagă busuiocul” dând nădejde ascultătorilor lui că „va fi bine, nu va fi rău”, continuând cu ceva sfaturi „valabile” despre răbdarea fatalistă a încercărilor, despre cum să facem „rugăciune peste rugăciune”, oferind ascultătorilor și una preluată parțial din folclorul whatsappist (de parcă rugăciunile tradiționale ale Sfinților au expirat).
  1. În final, când întreabă cu glas mare pe ascultători „S-a înțeles?”, „profetul” parcă ar aștepta răspunsul ferm al tuturor: „Da, să trăiți!”. Sper că acesta nu e vreun reflex din viața lui trecută sau paralelă (secretă)…
  1. În concluzie, per total, acel audioclip buclucaș pare mai degrabă mesajul unui „profet” bolnav duhovnicește (dacă nu chiar psihic – Dumnezeu să facă milă cu el!), necopt, aiurit, dornic de atenție, de popularitate, de compasiune și dee… pomelnice probabil…

Cu pace și trezvie să ne rugăm Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne ierte, să ne lumineze, să ne dea tuturor (de la vlădică până la opincă) pocăință, credință, răbdare, iubire, curaj, înțelepciune, echilibru și discernământ în aceste vremuri tulburi.

Pentru lămuriri suplimentare recomand și cartea
https://www.academia.edu/35056477/De_ce_caută_omul_contemporan_semne_minuni_și_vindecări_paranormale.

De asemenea, de mare folos și actualitate este cuvântul părintelui Pimen Vlad de la Schitul Lacu din Muntele Athos.

sursa https://patermihail.wordpress.com/


Articole postate de același autor
6005

Așa trebuie să-L vedem pe Hristos!

Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu vezi pe Hristos în toate lucrările și gândurile tale, înseamnă că ești fără de Hristos. El este tot ce e mai bun și mai frumos, e totul. Ne strigă mereu: „Sunteți prietenii Mei, oameni buni, de ce nu pricepeți? Suntem frați! Eu nu vă ameninț cu iadul, […]