Înălţarea Domnului, prăznuită la Catedrala mitropolitană din Chișinău

276

În ziua prăznuirii Înălţării Mântuitorului Hristos, sau a Ispasului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan avându-i alături pe slujitorii Catedralei Mitropolitane, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie praznicală, la care au participat numeroși credincioşi drept-măritori.

Sărbătoarea de astăzi amintește de ridicarea Mântuitorului Iisus Hristos cu Trupul la Cer, după 40 de zile de la Învierea Sa din morți. Înălțarea Domnului este ultimul eveniment din viața pământească a Mântuitorului.

„Mântuitorul Hristos s-a înălțat la 40 de zile de la Înviere, după ce i-a pregătit pe ucenicii săi, în văzul lor. Domnul Iisus s-a înălțat la ceruri în fața ucenicilor și a Maicii Domnului pentru că erau încredințați că El este Fiul lui Dumnezeu Cel înviat din morți. Înălțarea Domnului s-a făcut pentru ca Duhul Sfânt să se coboare. Noi ne înălțăm când Duhul Sfânt coboară peste noi”, a menționat în cuvântul predicatorial PS Ioan.

După Liturghia praznicală, Episcopul Ioan a vizitat expoziția din preajma Catedralei, organizată de Departamentul Instituții Penitenciare, binecuvântând și sfințind icoanele, dar și alte obiecte, lucrate manual de către deținuți.

Veniturile ce se vor obține în urma comercializării acestor lucrări, vor fi oferite copiilor bolnavi de la Spitalul Oncologic.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
579

Campania “Un dar pentru biserica de acasă” a ajuns la Rezina

Începând cu luna martie, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Mitropolitului Vladimir, a demarat Campania “Un dar pentru biserica de acasă”. Astăzi s-a poposit în raionul Rezina. A fost mângâiat sufleteşte micuţul Constantin Cazamir de 7 ani, din s. Buşeuca, care este diagnosticat cu distrofie musculară. Copilul a fost vizitat de către Episcopul Ioan, […]

Articole postate de același autor
387

Evanghelia iubirii: „Cea mai mare poruncă din lege”

În a XV-a duminică după Rusalii, (Porunca cea mai mare din lege) – Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea Curchi. Sfânta Evanghelie din Duminica a XV-a după Rusalii este Evanghelia poruncii celei mai mari, și anume porunca iubirii. Ştim din […]