Actualitate

Arhipăstorul a citit Canonul Sf. Andrei Criteanul, în cea de-a treia zi din prima săptămână a Postului Mare

3439

Din nou și din nou, binecredincioșii enoriași ai Catedralei Mitropolitane din Chișinău au îngenuchiat în Catedrala centrală a urbei pentru a participa la citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Ca și în zilele precedente, slujba a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și preoții sfântului locaș.

Această rugăciune a pocăinței și ascezei a fost rostită și trăită la unison de către Întâistătător, slujitori și popor, în nădejdea că Hristos cel Răstignit și Înviat pe Cruce își va îndrepta mila către cei care cu umilință îi cer îndurarea și apărarea față de toate cele care pot să apară în calea regăsirii omului cu Dumnezeu.

Acest avânt duhovnicesc este o bună dovadă a faptului că semenii noștri au o atitudine foarte profundă față de această perioadă premergătoare Paștilor și prin pilda lor înlătură formalismul și superficialitatea spirituală, angajându-se hotărât în lupta duhovnicească, crucială pentru dobândirea veșniciei.

Pe această cale, invităm toți credincioșii să ia parte la toate slujbele rânduite în Postul cel Mare, să ia aminte la modul de trai și comportament caracteristic perioadei, să se spovedească și să se împărtășească cu Sfintele Taine, pentru a primi binecuvântarea Atotputernicului Dumnezeu.

sursa mitropolia.md


Articole Asemănătoare
2055

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Excelenţa sa Matyas Szilágyi, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Ungariei în Republica Moldova

În dimineaţa zilei de astăzi, Mitropolitul Vladimir a avut o întrevedere cu Excelenţa sa Matyas Szilágyi, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Ungariei în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, s-a discutat despre evoluţiile relaţiilor bilaterale și perspectivele de dezvoltare a acestora în diverse domenii. Totodată, Întâistătătorul i-a prezentat D-lui Ambasador ultimele realizări în domeniul socio-spiritual şi filantropic al Mitropoliei […]

Articole postate de același autor
230

Eu nu ştiu ce iubire e aia care poate să renunţe…

Dacă iubeşti pe cineva, în ciuda păcatelor sale (ca minciuna, nestatornicia, făţărnicia), dar după multe încercări nu reuşeşti să-l schimbi, e bine să renunţi la iubirea aceasta? – Dragă, eu nu ştiu ce iubire e aia care poate să renunţe…Adică, ori îl iubeşti, şi-l iubeşti cu defecte cu tot, ori nu-l iubeşti, şi nu-l iubeşti […]