Acum un an am lansat Campania „Faţă către faţă”. Un proiect al revistei ortodoxe „Altarul Credinţei” în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi. Intenţionam să vizităm zilnic câte o familie sau o persoană care ne poate servi drept exemplu în depăşirea dificultăţilor şi a crizelor vieţii. Am vrut să demonstrăm că acest pământ are atâţia eroi, care s-au încrezut în ajutorul lui Dumnezeu, s-au mobilizat şi au depăşit neputinţele, au poftă de viaţă şi luptă pentru un viitor mai plin de lumină şi de dragoste.
Însă ne-am lovit, pe de o parte, de indiferenţa şi pasivitatea celor pe care i-am îndemnat să identifice astfel de cazuri, pe de alta, cei despre care vrem să scriem sunt foarte retraşi şi rezervaţi. Cei din prima categorie nu au chef de campanii, de prezentări, afirmând de cele mai multe ori că nu au timp şi că sunt lucruri mai importante. Iar ceilalţi, despre care vrem să se cunoască, nu au încredere, ba chiar le este frică să nu le fie folosită în alte scopuri „povestea” vieţii.
Cu toate acestea am descoperit mulți oameni demni, dornici de o viaţă frumoasă, plină de realizări şi în slujba aproapelui.
Am întâlnit copii cu diverse deficienţe, dar cu daruri alese primite de la Cel de Sus. Sunt oameni care au pierdut sănătatea, nu şi credinţa, nădejdea, dragostea… Bătrâni neputincioşi şi singuratici, însă pe buze cu rugăciunea pentru tot neamul.
Zilele acestea m-au marcat câteva modele de familii din nordul ţării, pe care am avut bucuria să le cunosc.
O tânără de 27 de ani, care creşte şi educă de una singură cinci copilaşi. Are atâta forţă şi dorinţă să-şi vadă ridicate odraslele, încât munceşte cu ziua pe câmp, iar acum, iarna, chiar la tăiat lemne prin sat. Mulţi o condamnă că a născut o droaie de copii şi la fiecare sarcină o îndemnau să avorteze. „Poate că am greşit cu multe, dar nu voi curma viaţa niciunui copil. Ştiu că este greu să ridici un copilaş şi să-i oferi de toate. Însă Domnul nu ne lasă… Oare pot trăi liniştit şi se pot bucura femeile care îşi omoară pruncii?… Şi tot ele te îndeamnă la astfel de păcate, care le macină o viaţă!”, ne-a mărturisit această mamă, care vrea să urmeze cursuri de croitorie şi să pornească o afacere.
În alt caz, o doamnă de peste şaizeci de ani, care, în urma unei boli din primul an al vieţii, nu a putut nicidată să meargă, dar, cu toate acestea, croşetează şi meştereşte atâtea lucruri, încât te minunezi cum un om fără de picioare poate dobândi mâini de aur şi credinţă cu totul aparte. Coase şi se roagă, mai bine zis se roagă cosând. Cât de frumos! Are un chip îngeresc!
Altă doamnă a rămas văduvă cu trei fete şi munceşte „la negru” să-şi vadă fetele aranjate în viaţă. În casă e o adevărată biserică. Toţi pereţii plini de icoane, iar rugăciunea şi candela nu se sting niciodată. Îi reuşeşte să coacă prescuri şi să ajute la curăţenie în biserică, având grijă şi de mama ce-i stă oarbă la pat.
Acestea sunt doar câteva picături din ceea ce izvorăşte din viaţa atâtor oameni demni pe care îi avem în jur şi pe care merită să-i cunoască mai multă lume, să-i încurajeze şi să-i susţină.
Preot Octavian Moşin
P.S. Dacă ştiţi astfel de familii sau persoane, scrieţi-ne pe [email protected] sau contactaţi-ne la nr. de telefon: 079481586
Pr. O.M.
