Nepăsarea și trândăvirea împiedică venirea darurilor lui Dumnezeu la noi

334

Taina Pocăinței este cea mai mare și cea mai binecuvântată Taină care ne-a fost lăsată și care ne pregătește cel mai  bine pentru ceruri. Niciun păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care se va pocăi. Dumnezeu este mulțumit și Se odihnește în omul care se pocăiește, oricât de păcătos ar fi. Pocăința este întotdeauna deschisă oricărui om păcătos, Dumnezeu dorește mărturisirea greșelii, și de acolo înainte toate se încheie cu bine. Prin smerenie vine mărturisirea, care aduce curățirea, iar curățirea aduce cu sine mila lui Dumnezeu.

Lacrimile sufletului pocăit curăță inima, mintea, sufletul, trupul, viața, cuvântul și fac fără prihană orice exprimare a omului.

Niciodată să nu uităm de nădejde. Oricât am cădea și ne-am răni, să nu deznădăjduim! Deoarece Dumnezeu ne dăruiește viața, iar aceasta este o chezășie a lui Dumnezeu că ne așteaptă. Dacă Dumnezeu nu era de o milostivire mare și necuprinsă, nimeni nu s-ar fi mântuit. Hristos ne așteaptă, nu trebuie să întârziem și să amânăm!

Dacă harul lui Dumnezeu nu ne umbrește, nu ne schimbăm. Dacă ne schimbăm, adică dacă ne pocăim, dacă cugetam la întoarcere, se întâmplă toate acestea datorită harului lui Dumnezeu. Ca să vină însă harul lui Dumnezeu, trebuie să fim primitori. Nepăsarea și trândăvirea împiedică venirea darurilor lui Dumnezeu la noi.

Toți suntem păcătoși, nimeni nu a pășit pe pământ fără de păcat, în afara de Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Prin urmare, toți avem nevoie de pocăință și de întoarcere la Dumnezeu, și doar prin pocăința sincera și mărturisire ne curățim, pentru ca cela ce vine la scaunul Sfintei Spovedanii va primi iertare prin reprezentantul lui Dumnezeu.

Când omul se pocăiește de păcat și se întoarce către Dumnezeu, imediat iubirea dumnezeiasca își întinde brațele și-l îmbrățișează pe fiul risipitor, pe omul păcătos întors, și toate rănile, toate mizeriile pe care le are se șterg și devine curat. Omul, căindu-se sincer, ajunge într-o mare măsura la pocăința adevărată, și se mântuiește.

Deoarece toți oamenii suntem păcătoși, avem datoria să ne pocăim, ca să ne sfințim. Păcatele sunt ale noastre, sfințirea este a lui Dumnezeu.

Toți să alergăm la atotputernica Taina a Sfintei Spovedanii, ca să ne spălăm și să ne îndreptăm, să ne mântuim în dar.

Încrederea în forțele proprii înseamnă egoism și mândrie. Greșeala pe care am făcut-o, este spălata de lacrimile amare ale pocăinței, și omul revine la vrednicia cea dintâi.

Ceea ce dorește Dumnezeu de la noi este să ne înțelegem vina, să avem cunoștința de sine, să ne cerem iertare, și să-L iubim cu adevărat. Această iubire o cere Dumnezeu de la om, îndemnându-ne să nu-l iubim pe diavol.

Nepăsarea, trândăvia și ezitarea sufletului sunt înfricoșătoare! Sufletul doarme și merge ca robotul în viață, fără să sesizeze scopul și destinația pe care o are omul.

 

(Cuviosul Efrem Filoteutul, Sfaturi duhovnicești)


Articole postate de același autor