Ştiri interne
2388

Duminica a cincea după Paști la Catedrala Episcopala din municipiul Ungheni

6 mai 2018. În a V-a duminică după Paşti, numită și Duminica Samarinencii cînd prăznuim pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună […]

Ştiri interne
27

Ediția a IV-a a Festivalului Raional al cîntecului pascal „Hristos a Înviat!” la Parcova, Edineț

Sîmbătă, 5 mai 2018, parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Parcova, raionul Edineț a fost gazda unui impresionant concert de cîntece pascale, ce a reprezentat un veritabil buchet de imne de laudă adus Mîntuitorului Hristos drept recunoștință pentru slăvita Sa Înviere, prin care s-a adus omenirii biruința asupra morții și începutul unei vieți […]

Ştiri interne
655

Incendiu de proporţii la biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, din s. Mitoc, r-nul Orhei

În această săptămâna, un grav incendiu de proporţii a cuprins biserica cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, din s. Mitoc, r-nul Orhei, preot-paroh: Prot. Mitr. Gheorghe Topală. Pagubele sunt imense, întrucât fumul a afectat interiorul Bisericii, o mare suprafață din pictura bisericească, mobilierul, dar și alte obiecte de cult. În acest sens, venim către toți credincioșii […]

Ştiri interne
5247

Liturghie arhierească la Înjumătățirea Cincizecimii și la sărbătoarea Fericitei Matrona de la Moscova, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Miercurea de după Duminica Slăbănogului, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Înjumătăţirii Cincizecimii. Această sărbătoare o prăznuim întru cinstirea celor două mari praznice, al Paştilor şi al Rusaliilor, “ca pe una ce le uneşte şi le leagă pe amândouă“. Tot în această zi se face prăznuirea Sfintei Fericitei Matrona de la Moscova, pe care […]

Ştiri interne
142

Slujba acatistului Maicii Domnului de la Hîrbovăţ la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

În dimineaţa zilei de miercuri, 2 mai 2018, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat împreună cu soborul de preoţi ai Catedralei, slujba acatistului în cinstea Icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăţ, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. La finalul slujbei Preasfinţia Sa a mulţumit credincioşilor pentru prezenţă, rostind un  cuvânt de învăţătură în care […]

Ştiri interne
496

Vicariatul de Orhei Vă invită la Festivalul Cântecului Pascal de la Mănăstirea Curchi

Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, cu stăruința și binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, Vicariatul de Orhei, în parteneriat cu Consiliul Raional Orhei, invită toată suflarea creștinească din țara noastră, sâmbătă, 12 mai 2018, ora 10.00, la un frumos recital de cânt pascal, care se dorește a fi un Festival […]

Ştiri interne
455

Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării Prea Cucernicului Protoiereu Simeon Pîslăraș

În ziua de luni, 30 aprilie 2018, clerici și creștini s-au adunat la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Tîrnova, Dondușeni, pentru a-și lua rămas bun și a-l petrece în ultimul drum pe cel care în viața sa a fost un bun părinte duhovnicesc, blînd și înțelept păstor pe calea mîntuirii – Prea Cucernicul Protoiereu […]

Ştiri interne
2409

A trecut la cele veșnice protoiereul Simeon Pîslăraș

Cu adîncă durere în suflet am primit vestea mutării de la noi a Prea Cucernicului Protoiereu Simeon Pîslăraș, fost paroh al bisericii „Sf. Dumitru” din localitatea Pivniceni, raionul Dondușeni . Pleacă dintre noi un om de profunzime spirituală, care a iubit pe Dumnezeu şi Biserica Sa, un preot, care a desfăşurat o amplă activitate pentru zidirea spirituală […]

Ştiri interne
29

Slujbă Arhierească în Catedrala „Sf. Nicolae” din Orhei în Duminica a IV-a după Paşti

În Duminica a IV-a după Paști, a Slăbănogului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, de la Ioan V, 1-15, despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea […]

Ştiri interne
919

Duminica a IV-a după Paşti la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a IV-a după Paşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Alături de Episcopul Vicar a înălțat rugăciuni, Prot. mitr. Vadim Cheibaș – secretarul Mitropoliei Moldovei și chelar al […]