Actualitate

Ajutor pentru mai multe familii cu posibilități materiale reduse

2186

Voluntarii de la Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” împreună cu Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, Dl Serghei Crudu, au desfășurat cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir de Praznicul Întâmpinării Domnului o nouă acțiune social-filantropică prin care au venit în sprijinul mai multor familii cu copii, care se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate, sau alte cazuri sociale complexe, precum incendiul locuinței unei tinere familii.

Ajutorul acordat familiilor a constat în: pătuc și cărucior pentru copii, două mașini de spălat, produse igienice (săpun, șampon, detergenți, pastă și periuțe de dinți, produse de uz chimic, ș. a.), pachete cu scutece pentru copii, un blender, un aparat inhalator pentru copii, jucării, dulciuri, un ghiozdan cu rechizite școlare, haine și încălțăminte de iarnă, produse alimentare de bază, saci cu legume, ulei, prosoape, lenjerie de pat, plapume și alte daruri.

Prin aceste acțiuni voluntarii au reușit să bucure sufletele a zeci de copii și maturi proveniți din familii cu posibilităţi financiare reduse, aducându-le o fărâmă de speranță. Totodată, aceștia au transmis mesajul de încurajare al Bisericii, care pe lângă faptul că îi poartă în rugăciune, se implică permanent în soluționarea problemelor sociale ale credincioșilor ei, ajutându-i să treacă cu bine peste acestea.

Să fim în continuare uniți în duhul comuniunii şi al fraternităţii, oferind ajutor și sprijin pentru cei aflaţi în suferinţă și dificultăți.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1663

Liturghie arhierească în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci la Mănăstirea Curchi

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Sfânta Evanghelie care se citește în această Duminică ne vorbește despre cruce, dar și de mântuire: „Pentru că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul […]