Undeva în munţii României se nevoiesc trei călugări la un schit construit recent. Au un tractor cu care îşi fac aprovizionarea, căci locul este greu accesibil.
Într-o zi au chemat un taf care să le tragă doi stejari pe care-i tăiaseră şi să-i ducă la un gater pentru scândură. Pe când treceau prin satul din apropiere, s-a rupt un vârf de la un stejar şi a rămas pe marginea drumului. Părintele care venea cu tractorul în urma tafului, nu l-a observat. După plecarea lor, un om oarecare din sat, care avea casa nu departe de locul acela, văzând acel stejar, a vrut să-l taie şi să-l ducă acasă. Alt vecin, văzându-l, i-a zis: „Măi, omule, nu te atinge de lemnul acela, că aparţine părinţilor de la schit şi o să ai probleme!”. „Lasă-i încolo de popi, că ăştia au de toate”, a zis el supărat.
Apucându-se de treabă, a încercat să taie lemnul, dar de la prima încercare a eşuat, deoarece i s-a rupt lanţul de la drujbă. Ducându-se acasă, a adus altă drujbă, dar şi aceasta s-a stricat. Pe când se chinuia el acolo, tocmai apăruse un copil de-al lui şi-i zice: „Tată, hai repede acasă că moare mama!”. Întorcându-se acasă, soţia lui era pe moarte. A dus-o de urgenţă la spital şi a internat-o.
Vecinul lui, fiind un om de bună credinţă, i-a spus: „Măi, omule, dacă vrei ca toate lucrurile să fie bune şi soţia să se însănătoşească, du-te la părinţii de la schit să-ţi facă câteva rugăciuni”.
Atunci omul a urcat la schit, şi-a cerut iertare de la părinţi, i-au citit câteva rugăciuni şi l-au binecuvântat.
Întorcându-se acasă, a doua zi i-a venit şi soţia de la spital, sănătoasă.
Monah Pimen Vlad, Povestiri duhovnicești, Editura Axa, Botoșani, 2010
