O călătorie a dorului, în viziunea părintelui Dumitru Stăniloae

884

"În dor, românul trăiește, când e departe de cei cu care a viețuit la un loc, simțirea intensă a legăturii în care se afla cu ei. Dorul e simțirea acută a absenței celor din orizontul său, care poartă numele lor, ce nu pot fi umplute de alții. [...] Dar chiar prin această durere se trăiește, în același timp, un fel de neștearsă prezență a lor în conștiință. Absența lor e un chin, pentru că nu e o absență totală, nu e o uitare. În dor omul e singur sau fără cel dorit, dar în același timp nu e singur: e cu cel dorit. Dar cel dorit nu e de față în carne și oase, ci e reprezentat prin dor. Dorul aduce și ține în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent și dorit.

[...] În fața dorului se deschid dimensiunile indefinite și indefinit de fermecătoare ale persoanei dorite. Dorul descoperă taina negrăită a persoanei dorite. [...] Dorul e o tensiune a ființei tale spre cel dorit. E sensibilitatea potențată față de forța atractivă a altei persoane, față de căldura ei, care te scoate din atmosfera de gheață a singurătății. În dor te descoperi fără să te realizezi.

[...] Simți ființa dorită ca un fel de casă ontologică a existenței tale, ca un fel de centru de gravitate pentru ființa ta, ca o condiție a existenței.

[...] Poporul român are un dezvoltat simț pentru el. Interiorul acesta reprezintă celălalt tărâm al umanității reale. Făt-Frumos, ca reprezentant al poporului român, aflat în dimensiunea exterioară, o duce pe aceasta în celălalt tărâm, căci acolo găsește pe frumoasa Ileana Cosânzeana, partenera comuniunii profunde, ca să realizeze cu ea și comuniunea pe tărâmul exterior, căci abia aici poate realiza cu ea cununia și conviețuirea deplină. Dar venirea lor la comuniune pe tărâmul exterior e îngreunată de tot felul de piedici. Călătoria plină de peripeții și de primejdii a lui Făt-Frumos în căutarea Ilenei Cosânzeana este o călătorie a dorului. [...] El o caută, ea îl așteaptă".

 

(Dumitru Stăniloae, Opere Complete IX. Reflecții despre spiritualitatea poporului român, II. 5. Dorul, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2018)


Articole postate de același autor
909

Plânsul este bold de aur al sufletului

Rugăciunea cu lacrimi a săracului sau a văduvei, făcută din inimă, poate fi considerată rugăciune puternică, ca şi Rugăciunea lui Iisus? Atât rugăciunea săracului şi a văduvei, cât şi a monahului, dacă se face cu umilinţă, cu lacrimi şi cu statornicie, este puternică şi roditoare de pocăinţă adevărată. Plânsul „este bold de aur al sufletului“, […]


Foto