Liturghie arhierească în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, Protopopiatul Rîșcani

1066

Duminică, 8 noiembrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan de Soroca a întreprins o vizită liturgică în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, raionul Rîșcani.

În dimineața zilei ierarhul a fost întâmpinat de către prot. mitr. Sveatoslav UNGUREAN, protopop de Rîșcani, preotul Constantin TURTUREANU, parohul bisericii împreună cu familia și enoriașii.

Înainte de Sfânta Liturghie a fost săvârșită rânduiala sfințirii noului Prestol și a altor obiecte liturgice. În timpul slujbei părintele paroh Constantin TURTUREANU, a fost decorat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, cu dreptul de a purta paliță.

După încheierea Liturghiei a fost sfințită o răstignire, amplasată în curtea bisericii, iar unul din ctitori, Dl Artur LESCO a fost decorat cu ordinul „Cuviosul Paisie Velicicovski”, gr.II.

În cuvântul predicatorial, episcopul Ioan a vorbit credincioșilor despre viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, îndemnându-i să-și trăiască viața corect și în dragoste față de Dumnezeu și aproapele.

Celor prezenți le-a fost transmis și mesajul părintesc al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldove cu prilejul evenimentului bisericesc consemnat în localitatea Grinăuți.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
993

Concert caritabil și acțiuni filantropice la finalul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM a desfășurat mai multe acțiuni social-caritative și culturale la finalul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, Ediția a III-a. În acest sens, a fost organizat în Parohia cu hramul „Înălțarea Domnului și Sfinții Ocrotitori ai Moldovei” din or. Rezina (preot-paroh prot. […]