Un buchet de cântări pascale și dedicate familiei la biserica USM

467

Mai bine de cinci ani s-a stabilit o frumoasă colaborare între biserica ”Întâmpinarea Domnului” și Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului.

O deosebită activitate se desfășoară după Învierea Domnului și este consacrată atât evenimentului religios, cât și Zilei familiei, sărbătorită la un miez de mai.

Astfel, în duminica a IV-a după Sf. Paști, peste cincizeci de copii din diverse centre din subordinea direcției au poposit în sfântul locaș studențesc pentru a-i îndulci pe cei prezenți cu alese cântări duhovnicești.

Au răsunat cântări pascale, precum și consacrate mamei, familiei și trăirii creștine.

Cu un mesaj de salut și de mulțumire din partea bisericii a venit părintele Octavian Moșin, care a apreciat frumoasele și profundele cântări, ce tranmit un mesaj ziditor de suflet.

Copilașii au fost mângâiați cu dulciuri și cărți religioase, intonând într-un glas cântarea ”Hristos a Înviat”.

 

 


Articole postate de același autor
222

O minune cu Sfânta Icoană a Mântuitorului

Am să vă spun o istorioară, ca să vedeţi că taina Crucii s-a mai repetat uneori şi în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat. Într-o casă oarecare bolea un biet creştin sărac şi era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i: – Uite, rămâi […]