Cunoscând din cercare că poruncile lui Dumnezeu pot fi împlinite doar cu îmbelșugata împreună-lucrare a harului dumnezeiesc, cerând neîncetat prin rugăciune această împreună-lucrare, creștinul nu poate să nu pună toate faptele sale bune pe seama lui Dumnezeu. Totodată, el nu poate să nu se recunoască păcătos. Pe de o parte, el a cunoscut din cercare căderea sa și neputința sa de a împlini voia lui Dumnezeu numai cu propriile sforțări; pe de alta, el și când împlinește, cu ajutorul harului, poruncile lui Dumnezeu vede neîncetatele greșeli care se nasc din neputința și starea de cădere a omului.
Lucrul acesta se vede cu toată limpezimea din felul în care vorbește despre sine Sfântul Apostol Pavel. Într-una din epistole, el spune: „Mai mult decât toți m-am ostenit (apostolii); însă nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine” (I Corinteni 15, 10), iar altundeva: „Hristos Iisus a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Timotei 1, 15). Așa este dreptatea iubitoare de Dumnezeu!
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Predici la Triod și Penticostar, Editura Sophia, București, 2003, p. 5)
