Actualitate

Georgia, o țară încredințată oficial Maicii Domnului

320

Parlamentul Georgiei a votat în unanimitate la începutul lunii mai o lege prin care ziua de 12 mai a fost declarată sărbătoare națională care amintește de atribuirea acestei țări Maicii Domnului.

Pentru noua sărbătoare religioasă, guvernul georgian a alocat o sumă de 320.000 USD.

„Este important că facem Georgia în mod oficial o țară atribuită Maicii Domnului”, a spus Sopo Kiladze, președintele Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului.

Pentru prima celebrare a sărbătorii Tsilkhvdomiloba, Ministerul Educației, Științei, Sportului și Culturii a comandat producerea a 200.000 de icoane și 200.000 de broșuri.

Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, alături de Patriarhul Catolicos Ilia al II-lea și alte personalități de stat și reprezentanți ai Bisericii la sfințirea Catedralei în cinstea Icoanei Maicii Domnului de la Iviron, 12 mai 2019. Foto credit: president.gov.ge

În data de 12 mai 2019, Președintele Salome Zourabichvili a participat la sfințirea Catedralei ortodoxe în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Iviron. Slujba a fost oficiată de Patriarhul Ilia al Georgiei.

Deși Georgia nu are o religie de stat, Biserica Ortodoxă Georgiană are un statut special garantat de un acord constituțional între Biserică și stat.

sursa basilica.ro


Articole postate de același autor
5014

Astăzi nu ne mai persecută oamenii, ci ne persecută diavolii

În vremurile de demult, oamenii neînțelepți aveau idoli neînsuflețiți pe care îi cinsteau ca dumnezei, iar noi, păcătoșii în vremurile de astăzi, înlocuim zei cu patimile noastre păcătoase. Oamenii aceia de demult au săvârșit din neștiință păcatul închinării la idolii, căci nu îi luminase încă lumina Adevărului (Sol. 5,6), iar noi sântem luminați cu Lumina […]